Patriarhul Daniel, în Pastorală: Să fim alături de cei din spitale, orfelinate, închisori, de cei în sărăcie !

Data publicării:
Patriarhul Daniel-Mediafax Foto-Victor Ciupuliga

Foto: Mediafax

Fiecare dintre noi suntem chemaţi să fim în jurul nostru martori şi slujitori ai păcii şi bucuriei lui Hristos Cel înviat, mai ales în spitale, orfelinate, închisori, azile de bătrâni şi case în care se află oameni în suferinţă şi sărăcie, întristare şi singurătate. Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni. Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află departe de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa creştină ortodoxă strămoşească şi să cultive iubirea faţă de valorile noastre spirituale şi culturale româneşti”, spune patriarhul Daniel în Pastorala intitulată „Învierea lui Hristos - Lumina Bucuriei Veşnice”.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române explică semnificaţia Învierii pentru ortodocşi, dar şi a lumânărilor, ouălor vopsite sau încondeiate, a veşmintelor liturgice de Paşte şi a hainelor noi purtate de credincioşi.

Pentru Ortodoxie, sărbătoarea Sfintelor Paşti este o icoană de lumină a bucuriei veşnice din Împărăţia cerurilor. Însă această bucurie are izvorul în Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii. Învierea lui Hristos este începutul şi temelia învierii tuturor oamenilor, a învierii de obşte. Din acest motiv, proclamarea Învierii lui Hristos se face în afara edificiului bisericii, în auzul şi în văzul tuturor oamenilor, deoarece învierea sau biruinţa asupra morţii este darul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Bucuria Învierii este o bucurie mai tare decât suferinţa şi moartea. Apoi, ca şi sufletele curăţite şi înnoite prin rugăciune şi post, prin pocăinţă şi împărtăşire euharistică, veşmintele liturgice de Paşti sunt albe ca lumina, iar credincioşii ortodocşi poartă haine noi şi frumoase, după ce au zugrăvit şi împodobit şi casele lor, ca să fie pline de lumină şi frumuseţe”, arată Prea Fericitul Daniel în Pastorală.

Patriarhul spune că lumânările de Paşte simbolizează lumina lui Hristos înviat împărtăşită oamenilor, iar ouăle roşii sau încondeiate simbolizează „viaţa frumoasă trăită în iubire smerită şi sfântă, care este mai tare decât păcatul şi moartea”.

Crucea unită cu lumânarea de Înviere arată biruinţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat asupra răutăţii demonilor, dar şi biruinţa iubirii Sale răstignite asupra urii, invidiei şi violenţei celor care L-au răstignit”, mai arată patriarhul Daniel.

Fie ca pacea şi bucuria aduse de Hristos - Domnul apostolilor şi femeilor mironosiţe în ziua Învierii Sale să umple inimile şi casele tuturor, ca împreună să preamărim bogăţia iubirii şi milostivirii lui Dumnezeu pentru oameni prin cuvântul bun şi fapta cea bună.Ne rugăm lui Dumnezeu ca Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor ani mulţi cu pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!”, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei