Patriarhie: Cultele religioase nu sunt societăţi comerciale, veniturile merg la activităţi spirituale

Data publicării:
patriarhia romana 89131700
Biserica Ortodoxă Română susţine dreptul medicilor de a refuza să facă avorturi.

Patriarhia face precizări "ca răspuns la unele referiri inexacte despre statutul juridic şi fiscal al cultelor religioase", se arată într-un comunicat.

"Având în vedere rolul important al cultelor religioase în viaţa socială a unui popor, pe lângă sprijinul financiar acordat de la bugetul public, statul sprijină unităţile de cult şi prin acordarea de facilităţi fiscale în condiţiile legii. De asemenea, autorităţile promovează sprijinul acordat de credincioşi cultelor religioase prin deduceri pe impozitul pe venit şi încurajează sponsorizarea acestora. Astfel, Codul fiscal al României precizează la art. 15 alin.1 lit. f că veniturile realizate de unităţile bisericeşti din donaţiile credincioşilor şi din activităţi economice (producerea şi vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin cultic şi alte obiecte bisericeşti etc.) sunt scutite de impozit dacă sunt folosite în scopuri bine definite, şi anume întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult (plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a locaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi non-profit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor", arată conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Patriarhia mai spune că statutul juridic şi fiscal al cultelor religioase din România este în general similar cu cel al cultelor din celelalte state membre ale Uniunii Europene, "tocmai pentru că autorităţile de stat din ţările respective constată şi recunosc importanţa activităţii acestora în societate".

Potrivit Patraiarhiei, contribuţiile benevole (donaţiile) ale credincioşilor sunt înregistrate în evidenţa contabilă a fiecărei parohii.

Concret, potrivit unei hotărâri a Sfântului Sinod, după fiecare slujbă, membri ai consiliului parohial consemnează într-un proces verbal suma colectată, care este imediat înregistrată în evidenţa contabilă a fiecărei parohii. Aceeaşi procedură este urmată şi în cazul cutiei milelor, iar pentru contribuţiile benevole de la serviciile religioase (botezuri şi cununii) se eliberează chitanţă. Această disciplină financiar-contabilă a fiecărei unităţi bisericeşti este verificată periodic de către serviciul audit al fiecărei eparhii, susţine conducerea BOR.

Veniturile înregistrate sunt folosite pentru plata salariilor personalului deservent, a impozitelor şi contribuţiilor sociale, a utilităţilor (curent electric, gaze, apă etc.), pentru întreţinerea şi reparaţia locaşurilor de cult şi a altor clădiri bisericeşti, conform prevederilor menţionate din Codul fiscal, mai spune sursa citată, arătând că, în plus, fiecare parohie desfăşoară activităţi liturgice, sociale, educaţionale, misionare şi culturale în favoarea comunităţii de credincioşi, activităţi susţinute financiar din venituri proprii. 

Cultele religioase, conchide Patriarhia, "nu sunt organizate ca societăţi comerciale (ca barurile, cafenelele, restaurantele etc.) şi, ca atare, nu urmăresc profitul, ci ele constituie comunităţi parohiale sau monahale, iar veniturile realizate sunt folosite pentru susţinerea activităţi cultice (spirituale), culturale, educaţionale şi social-filantropice în folosul societăţii".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...