Pârtia construită cu 12 milioane de lei, ocolită de turiști

Data actualizării: Data publicării:
partie jina

O pârtie construită cu 12 milioane de lei, bani europeni, la Jina, în judeţul Sibiu, zace mai mult pustie încă de la inaugurarea de acum 3 ani. Singurii care au testat-o au fost locanicii. Insuccesul investiţiei se explică prin ignorarea condiţiilor climatice locale. La Jina nu ninge prea mult, aşa că zăpada aşternută nu este suficientă pentru schiori.

Toţi turiştii care merg pe Transalpina trec, în drum, prin Jina, judeţul Sibiu. Pe ei au vrut autoritățile să-i convingă să stea mai mult în comună. Au construit, cu bani europeni, o pârtie de 560 de metri, cu tot ce trebuie: instalație pe cablu şi tunuri de zăpadă. De atunci, pârtia a mers, în total, doar câteva zile.

„E foarte frumoasă, da. E foarte frumoasă, mai ales pentru copii, să-i duci în toată după-amiaza”, spune o femeie.

Deşi este cea mai înaltă localitate din Sibiu, la o mie de metri altitudine, la Jina nu ninge aşa de mult. Singura soluție ar fi tunurile de zăpadă. Care există, dar stau în depozit.

„Tunurile de zăpadă dau randament dacă este un strat suficient de zăpadă. Pe urmă numai completat. Acum nu este, e de câțiva centimetri și nu putem. Aşteptăm de la Doamne-Doamne zăpada”, afirmă Iancu Beschiu, primar Jina.

Peste 150.000 de lei costă anual întreținerea pârtiei, chiar și nefolosită. Bazinul, din care sunt alimentate tunurile de zăpadă, are apă din rețeaua curentă a comunei, așa că tot din bugetul local s-ar plăti și omătul.

Instalația pe cablu nu a fost pornită anul acesta, pentru că nu este suficientă zăpadă. Sunt, însă, mai multe lucruri care-i îndepărtează pe schiori de zonă. Aici nu este un restaurant și nici măcar un afterski, unde să se poată încălzi la un ceai cald.

În contractul încheiat cu reprezentanții fondurilor europene se stipulează, totuși, că pârtia trebuie să fie funcțională 5 ani de la inaugurare, chiar dacă asta înseamnă câteva zile pe an.

„În această lună, cât a mai rămas din luna decembrie, fie în prima săptămână din ianuarie, să aibă loc o nouă vizită de monitorizare la această investiție, pentru a vedea modul în care funcționează acest domeniu schiabil”, spune Nicolae Mărginean, purtător de cuvânt Agenţia pentru Dezvoltare Regională.

Dacă nimeriţi în zonă, iar pârtia funcţionează, nu trebuie să scoateţi prea mulţi bani din buzunar. O urcare costă 2 lei, iar un abonament de o zi - 30 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată azi Andrei Găluț, unicul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, la 9 ani de la tragedia din...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani