Parlamentul a decis că piețele și târgurile pot rămâne deschise la interior

Data publicării:
piata din bucuresti
Foto: Inquam Photos / George Călin

Camera Deputaților a decis, marți, în calitate de for legislativ decizional, că, pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, transmite Mediafax.

Legea, care conține și amendamentul lui Marcel Ciolacu, a fost votată cu 173 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 93 de abțineri.

„Trebuie să redeschidem și piețele în spații închise din hale. Considerăm că nu e normal ca supermarketurile rămân deschise, piețele de tip hală să fie închise. Considerăm că revenim la normalitate”, spune Lorand Balint Magyar.

Social-democrații susțin că închiderea piețelor a fost o măsură „aberantă”.

„Este o prostie (închiderea piețelor - n.r.), iar piețele pentru producătorii români trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță și de prevenție. Pentru că ieri până și cea mai inocentă rugăciune a fost transformată în ceva de bătălie politică, o să-i rog pe colegii noștri să încerce alt verset din Biblie: Ne lepădăm de Satană”, afirmă deputatul PSD Daniel Suciu.

El a mai spus că liberalii au votat în comisii amendamentul PSD pentru redeschiderea piețelor.

„E adevărat, se închid piețe. Aceste piețe sunt închise acolo unde sunt primari ai PSD. Se repetă același scenariu din perioada stării de urgență, când foarte mulți primari PSD au ținut acele piețe în aer liber închise. PSD politizează absolut orice. PSD, cel care plânge de mila oamenilor, este același PSD vechi, condus de Liviu Dragnea, care a alungat românii din țară. Acum mimează o anumită grijă față de românul de rând. Sunt aceeași pesediști care v-au bătut în stradă i v-au alungat din țară. Oameni buni, nu vă lăsați mințiți de aceeași pesediști. Azi colegii au votat la comisie o ordonanță care are foarte multe lucruri bune. Așa cum ne-a obișnuit, PSD intervine pe ordonanțele de urgență și le modifică. Ceea ce se întâmplă este un joc politic, de campanie, ieftin”, a replicat liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Deputatul USR Cătălin Drulă a susținut că închiderea piețelor a fost „pripită și nejustificată”.

„USR PLUS nu e de acord cu închiderea piețelor agroalimentare. Dincolo de asta, rămâne acest proiect care e aberant. În primul rând este neconstituțional, iar tehnic și juridic este un dezastru. Acest amendament zice că târgurile și bâlciurile nu vor fi închise niciodată în stare de urgență”, a adăugat Drulă.

Pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, arată un amendament propus de Marcel Ciolacu la Legea pentru aprobarea OUG 79/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal - bugetare, proiect care se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.

Legea va merge la președintele României, pentru promulgare.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...