Parcarea în Mamaia, un lux. „E foarte scumpă, se bate cu Monte Carlo. Într-o zi turistul plătește aproape cât prețul unei camere”

Data actualizării: Data publicării:
Stațiunea Mamaia văzută de sus.
Parcarea a devenit un lux pentru turiștii din Mamaia. Municipalitatea a introdus taxe pe fiecare loc de parcare din stațiune.

Parcarea a devenit un lux pentru turiștii din Mamaia. Municipalitatea a introdus taxe pe fiecare loc de parcare din stațiune. Prin lege, hotelierii și proprietarii de pensiuni sunt obligați să asigure parcare pentru turiști, însă cei care nu beneficiază de astfel de facilități vor plati bani grei pentru o zi de parcare. Jurnalistul Digi24, Iulia Stanciu, explică acum care sunt tarifele și modalitățile de plată pentru turiștii din Mamaia.

Iulia Stanciu: Turiștii care vin în vacanță pe litoral cu autoturismul, în stațiunea Mamaia, vor plăti parcarea, după cum urmează: 2 lei pentru o oră, 6 lei pentru două ore, 10 lei pentru trei ore, apoi câte 4 lei fiecare oră în plus.

Asta înseamnă, că pentru o zi și o noapte, șoferii vor achita 94 de lei, incluzând aici și o jumătate de oră gratuită.

De precizat că plata se face prin SMS, printr-o aplicație, sau cu ajutorul unor tichete de parcare.

Există însă o problemă... Oamenii nu au la dispoziție posibilitatea să achite parcarea pentru o zi sau o săptămână. Ei trebuie să trimită SMS la fiecare oră. În caz contrar, riscă amenzi sau chiar ridicarea autovehiculului.

În Bulgaria, la Nisipurile de Aur șoferii pot plăti parcarea la oră, la cinci ore, sau pe o zi întreagă și vor achita maximum 18 leva pe zi, adică 45 de lei.

„Tarifele de parcare sunt mai mari decât în centrul Bucureștiului. Se bate undeva cu Monte Carlo sau alte destinații de top din Europa”

Cristian Bărhălescu, vicepreședinte ANAT, regiunea sud-est: Parcarea în Mamaia este foarte scumpă, nu scumpă. Ajunge un turist să plătească într-o zi, aproape prețul unei camere.

Organizația patronală Mamaia și ANAT au propus la primărie amendamente, astfel încât turiștii să nu achite parcare, sau să achite o taxă la recepție, dar nu s-a găsit înțelegere.

Este posibil ca în următoarele zile să reușim să găsim o variantă, pentru că în zona 0, în centrul orașului Mamaia, tarifele de parcare sunt mai mari decât în centrul Bucureștiului. Se bate undeva cu Monte Carlo sau alte destinații de top din Europa.

Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Dacă mergi în vacanță 6 zile, ca să ții mașina în parcare costă 442 de lei.

Cristian Bărhălescu: Marea majoritate a hotelurilor nu au propriile parcări. Aici este o mare problemă. Cele mai multe sunt parcări publice, iar hotelurile dacă doresc să închirieze de la primărie, nu au tarife preferențiale, deci trebuie să știm că toate acestea se reflectă până la urmă în buzunarul turistului. Dacă îi dă hotelul parcarea gratuită, trebuie să își scoată de undeva banii ăia de parcare.

Este puțin mai mult decât lipsă de a percepe cumva această industrie care are efect multiplicator. Datorită turismului se mișcă toate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”