Palatul Parlamentului ar putea rămâne fără gard

Data actualizării: Data publicării:
parlament

A doua cea mai mare clădire administrativă din lume e împrejmuită de hectare întregi de teren dezafectat, plin de mizerie. Aleşii nu au găsit bani să întreţină tot spaţiul verde care înconjoară Parlamentul, dar nici nu vor să-l cedeze administraţiei locale, pentru că asta ar presupune şi dărâmarea zidului de beton, lung de trei kilometri. Iniţiative au tot fost în acest sens, dar cei care s-au rotit pe scaunul de preşedinte al Camerei au evitat să tranşeze subiectul. Un deputat liberal nu se lasă şi cere iarăşi dărâmarea zidului.

Faptul că nu prea au acces acolo în mod deosebit, îi dă o notă de misticism oarecum. Pare ceva greu de atins,” explică Adrian Piticaş, ghid turistic.

Un deputat liberal vrea să schimbe asta şi să deschidă porţile uriaşei clădiri. Cere ca zidul Casei Poporului să fie dat jos, ca oricine să poată păşi pe spaţiul verde dimprejurul Parlamentului.

Doar că în spatele gardului, priveliştea este departe de cea a unui spaţiu de promenadă.

Suntem la 500 de metri de Senatul României şi de intrarea în Muzeul de Artă Modernă. Da, suntem în plin centru al unei capitale europene şi aşa arată lucrurile, ăsta e modul prin care întreţinem un spaţiu verde de 70 de hectare,” spune Ovidiu Raeţchi, deputat PNL.

În opinia parlamentarului, terenul plin de buruieni şi mizerie ar avea o şansă doar dacă ar trece în administrarea Primăriei, pentru că Parlamentul nu a găsit niciodată bani pentru zona verde.

Planuri de demolarea acestor ziduri groase din jurul Parlamentului le-au avut rând pe rând Roberta Anastase, Elena Udrea şi Valeriu Zgonea. Inclusiv Adrian Năstase a depus la un moment dat un astfel de proiect de lege. A anunţat ulterior că demersula fost făcut mai mult în glumă pentru că aceste ziduri ar trebui să rămână aici fiindcă au rol de a securiza Parlamentul.

Experţii în securitate nu văd, însă, niciun pericol în dărâmarea zidului.

De aici şi până la a delimita perimetre exterioare în aşa fel încât să existe un timp de răspuns de când sare unul gardul şi până când ajunge la Parlament asta mi se pare un pic exagerat şi cu costuri foarte mari,” precizează Hari Bucur.

Nu există în nici o ţară occidentală cu tradiţie democratică această logică de a proteja parlamentarii cu 70 de hectare. Ea se mai întâlneşte doar prin Coreea de Nord, în rest spaţiul de protecţie pentru demnitari este de 30, 100, 200 de metri,” adaugă Ovidiu Raeţchi, deputat PNL.

Deputaţii USR au avut şi ei o iniţiativă similară. Ei au cerut demolarea zidului într-o şedinţa a Parlamentului dedicată împlinirii a 27 de ani de la Revoluţia din 1989. Costurile demolării zidului lung de 3 kilometri au fost estimate, în 2010, la 27 de milioane de lei. O alternativă mai ieftină, care să nu-i mai împiedice pe turişti să se aproprie de uriaşa ctitorie comunistă ar fi păstrarea gardului, dar desfiinţarea filtrelor de securitate de la toate punctele de acces în curtea Parlamentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este adevăratul copil Kinder: Un italian pune capăt confuziei și...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”