Pagube uriașe în cazul unui cutremur de 7,5. Mii de morți și zeci de mii de clădiri prăbușite (simulare)

Data actualizării: Data publicării:
harta curtemur

Informaţii îngrijorătoare vin de la Institutul Naţional de Fizică a Pământului. Experţii au pus la punct un sistem care estimează pagubele unui cutremur de 7,5, iar rezultatele simulării arată că peste 3.000 mii de oameni ar putea muri, iar 31.000 de clădiri din întreaga ţară ar fi complet distruse.

Iată explicaţiile inițiatorului acestui program, Toma Dănilă, cercetător ştiinţific în cadrul INFP: „Se pleacă de la un anumit scenariu de cutremur. Aceste pagube cumulate, în valoare de 31.000, sunt distribuite spaţial, desigur, şi cuprind clădiri de înălţime joasă, dar şi clădiri de înălţime mai mare.

Această abordare atribuie o vulnerabilitate mai mare unor clădiri precum cele din chirpici. Pe de altă parte, când se ajunge la estimarea implicaţiilor în ceea ce presupune numărul de oameni răniţi sau decedaţi, ponderea cea mai mare în acest calcul o să fie pentru clădiri mai mari, de exemplu din beton armat.

Demersul vine în contextul în care autoritățile din întreaga țară au fost implicate zilele acestea în exercițiul Seism 2018, prin care s-a urmărit estimarea timpului de reacţie şi a modului de intervenţie în cazul unei situaţii reale.”

Citiți și: SEISM 2018. Exercițiu pentru un cutremur de 7,5 pe Richter în România. Concluziile celor 5 zile de simulări

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri