Pădurarii protestează în fața Guvernului

Data publicării:
padurari

Aproximativ 1.200 — 1.300 de reprezentanți ai Federației pentru Apărarea Pădurilor (FAP), organizație non-guvernamentală, protestează, miercuri, în Piața Victoriei, față de situația actuală a pădurilor din România. Acțiunea de protest este programată să se desfășoare între orele 11,00 — 14,00, în fața Guvernului.

Forestierii au mai pichetat, în data de 7 aprilie, sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind primiți, ulterior, în audiență de secretarul de stat Viorel Traian Lascu, căruia i-au înmânat o petiție cu revendicările solicitate.

În viziunea inițiatorilor protestului, propunerea Departamentului Păduri pentru modificarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din proprietate publică nu soluționează problematica creată prin aplicarea HG nr. 924/2015, iar estimările Federației amintesc de faptul că aproximativ 7.000 de salariați de la RNP - Romsilva vor fi concediați.

Printre revendicări se află și anularea Ordinului de Ministru prin care se împiedică participarea angajaților Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva la procesul de selecție pentru membrii Consiliului de Administrație. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ucraina lansează primul atac doar cu roboți împotriva trupelor lui Vladimir Putin. Începutul unei...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Selena Gomez nu se mai consideră un „star pop”. Artista a oferit un interviu sincer despre cariera sa în...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
Doi tineri români au vizitat Venezuela, țara în care salariul este de 3 dolari, iar un kilogram de pui costa...
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
„Obișnuiam să mint, spuneam că e la închisoare”. De ce fiul lui Denzel Washington nu voia ca lumea să știe că...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...