Orașul românesc înfrățit cu Royal Palm Beach din Florida
Românii au preluat moda înfrăţirilor internaţionale dintre localităţi, dar nu s-au ales cu beneficii majore. În mod normal înfrăţirea ar trebui să aducă schimburi culturale sau economice permanente, însă de cele mai multe ori administraţiile locale s-au rezumat la a trece reuşita pe plăcuţa de intrare în localitate şi au preferat să trateze localităţile înfrăţite ca pe simple destinaţii de vacanţă.
La Călăraşi, în miezul Bărăganului, viaţa este scumpă şi monotonă. Industria de altădată a pierit, şomajul a crescut, loboda sălbatică a răsărit pe străzi, iar tricolorul agăţat pe stâlpii de la periferie flutură deşirat.
Pe hârtie, oraşul are o duzină de prieteni din Moldova, Bulgaria şi Italia, până în Franţa, Polonia, China şi chiar America. Frăţiile acestea, parafate de municipalitate, nu le-au adus însă localnicilor niciun dram de bunăstare.
Tradiţia înfrăţirii a două sau mai multe localităţi s-a extins după cel de-al Doilea Război Mondial şi a contribuit la dezvoltarea Europei. La Călăraşi însă, schimbul de experienţă cu americanii se rezumă la călduroase salutări.
Primarul orasului nu are mesaje pentru fraţii din Palm Beach. Nu ştie nici măcar cine îi este omolog acolo, în Florida.
-“Ce câştigă comunitatea oraşului Călăraşi din înfrăţirea pe care a parafat-o cu Royal Palm Beach din Florida?”
Daniel Drăgulin, primarul municipiului Călărași: „ - De când sunt eu primar nu am avut niciun moment în care să avem o legătură cu ei. Mi se pare, totuşi, că sunt prea departe.”
Legea administraţiei publice permite alocarea unui procent din bugetul localităților pentru întreţinerea parteneriatelor. Fiecare comunitate poate apela însă la programul de înfrățire al Comisiei Europene, care este principala sursă de finanţare a colaborărilor externe. De când lucrează în primărie, Daniel Drăgulin şi-a vizitat "fraţii" din Republica Moldova, Italia, Bulgaria şi China. O activitate foarte obositoare, susţine edilul.
Daniel Drăgulin, primarul municipiului Călărași: „Credeţi-mă că nu este numai plimbare! Este destul de obositor. Şi vă spun euo: ca să ajungi până în China îţi intră os prin os. Schimbul de fus orar este foarte greu să te adaptezi la el. Nu trebuie să înţelegeţi că dacă avem o relaţie cu un stat din America înseamnă că am luat-o numai pentru distracţie. Sau am luat-o pentru distracţie. Eu vă garantez că nimeni într-o delegaţie oficială, fie ea şi în Moldova, fie ea şi în Napoli, n-a luat-o pentru a se plimba.” - “Da, dar eu vă garantez că dumneavoastră nu ştiţi cine este primar în Royal Palm Beach!
- „Şi nici nu mă interesează la ora actuală, pentru că nu am cum să iau... Să facem vreo relaţie cu dânşii.”
Moda înfrăţirilor nu a ocolit nici oraşul Lehliu Gară. Cu numai un spital, un liceu, un parc şi o barieră la calea ferată în peisajul administrativ, localitatea n-a avut mari aspiraţii. În anul 2011, s-a înfrăţit însă cu comunitatea "la Galaure". Dar chiar dacă au trecut cinci ani de atunci, majoritatea localnicilor tot nu au învăţat să pronunţe numele francezilor.
În virtutea frăţiei, nu au apărut afaceri în Lehliu Gară. Parteneriatul s-a rezumat strict la vacanţe reciproce. Din cei 6.500 de locuitori ai Lehliului, optzeci, laolaltă cu primarul şi viceprimarul, au vizitat gratuit zona "la Galaure". Iar câteva zeci de francezi au vizitat Lehliu Gară. Finanţarea s-a făcut prin intermediul programului european de înfrăţire între localități.
Stefania Moga, viceprimarul oraşului Lehliu Gară: „Eu prima dată am locuit la o familie... Andre şi Odile. Îmi cer scuze dar numele de familie chiar nu l-am reţinut! Iar a doua oară, pentru că am fost şi a doua oară în vizită la ei, am avut o familie mai tânără.”
În primele luni de libertate post-comunistă, Comarnicul s-a înfrăţit cu oraşul Savigny Le Temple. Nu degeaba: grădiniţa, şcoala şi biblioteca stațiunii de pe Valea Prahovei au primit, de atunci, ajutoare multe. Iar câteva sute de localnici au vizitat cochetul oraş francez în scopuri culturale.
Localnic: “ Eu am fost, dar în clasa a XII-a, în 91. Cred că printre primii din Comarnic care au ajuns. Acolo am fost cazaţi fiecare la câte o familie de francezi. Şi am participat la ore de curs, la liceu, clasa a XII-a, am făcut diverse călătorii.”
Magdalena Dulamă, responsabil proiecte Centrul de Înfrăţire Comarnic: „Cele 5 - 6 zile cât stai acolo, mănânci ca ei, vorbeşti ca ei... Vezi exact cum trăiesc, cum decurge viaţa lor. Da, da, da! Este un oraş modern. Avem ce să împrumutăm de acolo, ca idee, şi să aplicăm aici.”
Ca să deprindă secretele managementului administrativ francez, primarii și viceprimarii care au trecut în ultimii 26 de ani prin administrația Comarnicului au vizitat Savigny Le Temple, aproape în fiecare an.
Magdalena Dulamă, responsabil proiecte Centrul de Înfrăţire Comarnic: „ De exemplu, anul acesta a fost o delegaţie oficială pentru că trebuia reînnoit protocolul de înfrăţire. Şi atunci, primarul trebuia să semneze acest protocol de înfrăţire.”
Mihai Savu, viceprimarul oraşului Comarnic: „Da, au fost! Chiar după alegeri, a fost desemnată o delegaţie în care a fost şi actualul primar, domnul Sorin Popa. Trebuia să meargă. Dânsul nu prea a vrut iniţial, pentru că am zis că noi nu începem cu o vacanţă. Dar trebuia încheiat din nou un protocol între oraşul din Franţa şi oraşul nostru.”
Din vacanţele franţuzeşti, aleşii stațiunii n-au învăţat însă deloc administraţie locală. Astăzi, localitatea este prăfuită şi mizeră, iar primăria împodobită de Crăciun, în miez de vară, este în pragul falimentului.
Mihai Savu, viceprimarul oraşului Comarnic, Prahova: „Nu avem bani, nu avem drumuri şi suntem datori 50 de miliarde de lei vechi. Avem de dat înapoi către Uniunea Europeană aproape 50 de miliarde de lei vechi. Deoarece nu au fost finalizate anumite lucrări de infrastructură şi un centru de afaceri.”
La Breaza, în vecinătate, un cobzar bătrân cântă pentru un câine maidanez tolănit pe trotuar.
Oficial, omul are mulţi prieteni prin ţări străine. Primăria l-a înfrăţit cu polonezii din Pionki, cu danezii din Give, dar şi cu japonezii din Kawasaki: oraşul care organizează, anual, celebrul festival al fertilităţii masculine. Bătrânul cobzar nu ştie însă nimic despre frăţiile externe ale Breazei. Iar ca el sunt mulţi.
Din motive doar de el ştiute, primarul a evitat să comenteze subiectul. Iar purtătorul de cuvânt al primăriei a răspuns răspicat că... nu ştie despre ce este vorba.
Nici primarul, nici viceprimarul n-au vrut să discute subiectul cu noi.
Păi poate nici ei nu ştiau cu cine sunt înfrăţiţi.
Şi vi se pare normal?
Păi nu mi se pare normal, dar...
Poate că dânşii ştie, dar nu ne spune şi nouă.
În Dâmboviţa, la Pucioasa, comunitatea este înfrăţită cu portughezii din Cartaxo, cu spaniolii din Alcazar, cu moldovenii din Vadul lui Vodă şi cu lituanienii din Jonava. Singura piaţă publică din staţiune poartă chiar numele oraşului frate din Portugalia. Dar degeaba: localnicii nu ştiu cu cine se înfrăţesc şi nici din ce motiv.
Primarul spune că este nou în branşă şi aruncă vina pe fostul edil care n-a ştiut să gestioneze frăţiile în interesul comunităţii. Managementul primăriei a aşezat Pucioasa printre cele mai sărace oraşe ale României. Frăţiile internaţionale n-au adus niciun progres. Din cei 15.600 de locuitori ai staţiunii, 40% sunt, astăzi, şomeri.
Constantin Ana, primarul localităţii Pucioasa, Dâmboviţa: „Din păcate relaţia în ultima vreme s-a răcit. Sunt nişte înfrăţiri ce au fost făcute până în 2008. Am avut o administraţie foarte opacă, să-i spun aşa. Nu a fost sub nicio formă deschisă către... Nici către partenerii interni, nici către partenerii externi.”
Conform statisticilor Asociaţiei Municipiilor, în acest moment România are aproape 500 de acorduri internaţionale de înfrăţire. Puţini sunt însă românii care ajung să îşi cunoască "fraţii" de departe.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
