O nouă parcare de tip park & ride a fost inaugurată în București. Cât îi va costa pe șoferi

Data publicării:
parcare

În București a fost inagurată o nouă parcare de tip park and ride. Este destinată celor care locuiesc în sudul orașului și nu vor să intre cu mașinile în blocajele din trafic. Își pot lăsa acolo vehiculele și să urce în metroul de la Piața Sudului. În primul an, parcarea va fi gratuită. În Capitală mai există un astfel de spațiu, la Străulești, care stă mai mult gol.

Parcarea publică de lângă stația de metrou Piața Sudului are o capacitate de 305 de locuri.

Daniel Băluță - primarul sectorului 4: Funcțiunea parcării este dublă: avem pe de-o parte conceptul de park&ride pe care îl aplicăm și pe de altă parte conceptul de parcare de reședință, astfel încât plafonul este dedicata acestui scop.

Timp de 1 an de zile, parcarea este gratuită. Apoi, tariful va fi de 3 lei pe oră.

Șofer: Ar trebui 10-15 în fiecare sector.

-Când va costa, mai veniți aici?

-Sigur, fără probleme, decât să fie nebunie, să te înjure lumeaa, vii frumos, civilizat și îți vezi de treabă.

-Până acum pe unde parcați?

-Evitam să o mai luăm de multe ori.

-Când va costa, veți mai veni?

-Da, sigur, e util, facem piața aici, pentru 3 lei, e foarte bine.

Chiar și cu aceste noi construcții, in sectorul 4 sunt de 3 ori mai puține locuri de parcare decât mașini înregistrate.

În București mai există o parcare de acest tip, destinată în special șoferilor care vin în oraș din afara Bucureștiului și vor să se deplaseze cu tramvaiul, metroul sau autobuzul.

Parcarea de tip park and ride de la Străulești este goală în acest moment, deși are o capacitate de 600 de locuri și a fost inaugurată în noiembrie anul trecut. Cei de la Metrorex au și înjumătățit tariful pentru o oră de parcare, sperând ca șoferii vor veni aici.

O oră de parcare costă 50 de bani, dar șoferii au găsit alte soluții și le-au pus în practică chiar la câțiva metri de parcarea amenajată.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri