O femeie din Dolj a fost accidentată mortal de un polițist

Data publicării:
femeie accidentat mortal politist cetate_flori mazarakioti
Foto: Flori Mazarakioti‎

Un poliţist în vârstă de 31 de ani din judeţul Dolj este cercetat pentru ucidere din culpă, după ce a lovit cu maşina o femeie de 38 de ani care traversa prin loc nepermis şi fără să se asigure, iar în urma impactului aceasta a murit. Poliţiştul se afla în afara orelor de program în momentul producerii accidentului, scrie News.ro.

femeie accidentat mortal politist cetate_flori mazarakioti
Foto: Flori Mazarakioti‎

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Dolj, un poliţist în vârstă de 31 de ani din Cetate conducea marţi seara un autoturism pe DN 56 A, în localitatea Moreni.

La un moment dat, el a accidentat o femeie în vârstă de 38 de ani, care a traversat drumul fără să se asigure şi prin loc nepermis.

În urma impactului, femeia şi-a pierdut viaţa.

Oamenii legii au stabilit că poliţiştul nu consumase băuturi alcoolice şi că se va afla în afara orelor de program atunci când a avut loc accidentul. El este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Femeia era căsătorită și avea trei copii.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri