Un nou protest faţă de proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi Codul penal, promovate de Ministerul Justiţiei, este anunţat pe Facebook, pentru duminică, la ora 17.00, în Bucureşti şi mai multe oraşe din ţară, dar şi la Copenhaga.
„Duminică ne strângem la Universitate începând cu ora 17:00. Pornim în marş la ora 18:00”, este anunţul făcut pe Facebook sub sloganul „Nu Legii graţierii şi amnistiei”, potrivit News.ro.
Proteste similare sunt anunţate pentru duminică la ora 17.00 şi în Piteşti, Piatra Neamţ, Baia Mare, Suceava, Satu Mare, Braşov, Iaşi.
Şi la Copenhaga este anunţat protest duminică, în faţa Ambasadei României.
„Păstrăm ca revendicare demisia ministrului Justiţiei şi a şefilor partidelor guvernamentale PSD şi ALDE”, spun organizatorii protestului care susţin că ar mai trebui cerută demisia ministrului Sănătăţii, pentru anularea reformelor din domeniul pe care îl administrează, precum şi demisia preşedintelui CNA, pentru „lipsa de reacţie la manipulări care devin din ce în ce mai agresive şi pentru subordonarea politică”. „Nu-l uităm pe Ciorbea”, adaugă organizatorii.
Proteste au avut loc şi miercuri seară.
Aproximativ trei mii de oameni au ajuns, miercuri seară, în faţa sediului Guvernului, scandând „Demisia, demisia!", „DNA să vină să vă ia!", „Jos penalii!", „La închisoare, nu la guvernare!", „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta!", „Hoţii!", „România, trezeşte-te!", „PSD, ciuma roşie!", „ALDE şi cu PSD, aceeaşi mizerie!".
Protestul a început în Piaţa Universităţii, iniţial participând câteva sute de persoane. După aproape două ore, manifestanţii au plecat în marş spre Palatul Victoria, iar pe drum li s-au alăturat sute de oameni.
Peste 250 de persoane au protestat, miercuri seară, şi la Cluj-Napoca, faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului vizând graţierea şi modificările Codului penal, la un moment dat între câţiva manifestanţi şi jandarmi izbucnind un conflict, în condiţiile în care forţele de ordine le-au cerut acestora să se legitimeze, oamenii scandând „Jandarmeria apără hoţia” şi „Ruşine!”.
Proteste similare au loc în mai multe oraşe din ţară, între care Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Sibiu.
Modificarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată, susţine Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) referitor la proiectele de ordonanţă vizând graţierea şi modificările Codului penal, precizând că între infracţiunile graţiate se regăsesc abuzul în serviciu - sub toate formele sale - şi infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, precum şi cele mai grave forme de evaziune.Potrivit DNA, se dezincriminează în parte şi faptele din dosarul privind nepunerea în funcţiune a barocamerei de la unitatea de arşi a Spitalului Floreasca, "în care s-a produs vătămarea intereselor legale ale unor persoane prin imposibilitatea tratării victimelor dezastrului de la «Colectiv»”.
Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la 5 ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale. Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.
Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la 7 la 3 ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice. În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.