Noi reguli la centrele de transfuzii din țară, după numărul record al donatorilor de sânge. Oamenii vor avea nevoie de programare

Data actualizării: Data publicării:
persoana care doneaza sange
FOTO: Shutterstock

Cei care vor să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti vor avea nevoie de programare, începând din 15 ianuarie, decizia fiind luată din cauza numărului mare de donatori din ultimele zile, în contextul în care valoarea tichetelor pe care le primesc donatorii a crescut de la 67 de lei la 280 de lei. Diverse restricţii au fost aplicate şi în Ploiești, Iași, Craiova, Constanţa şi Cluj, transmite News.ro.

Donarea de sânge în București

„Ca urmare a numărului foarte mare de donatori care s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti în ultimele zile pentru donare de sânge, pentru buna organizare a activităţii de recoltare vă comunicăm că începând cu data de 15 ianuarie 2024 accesul la donare va putea fi asigurat doar în baza unei programări, după cum urmează: 1. Programare în aplicaţia Donorium 2. Programare în aplicaţia BlooDoChallenge. Prezentarea fără programare nu reprezintă o garanţie pentru donare în ziua respectivă! Vă mulţumim pentru înţelegerea şi colaborarea dumneavoastră!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a centrului.

De asemenea, donatorii sunt rugaţi să se prezinte la centru cu maxim 10-15 minute înainte de ora programării.

„Totodată, depăşirea orei aferente programării cu mai mult de 15 minute va duce la anularea acesteia”, mai precizează reprezentanţii Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

Donarea de sânge în Iași

Şi la Iaşi, numărul mare de donatori a impus măsuri suplimentare.

„Stimaţi donatori, având în vedere numărul mare de donatori din ultimele zile, vă anunţăm ca mâine, 12.01, vom primi la donare donatorii care au donat în ultimii trei ani de zile şi pe toți cei programaţi online, în limita a 100 persoane înregistrate. Vă mulţumim pentru înţelegere”, au anunţat joi reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Iaşi.

Donarea de sânge în Ploiești

La Ploieşti, tot joi, a existat un anunţ similar.

„Vă mulţumim, stimaţi donatori, pentru că doriţi să donaţi sânge! Datorită fluxului mare de donatori suntem nevoiţi să restricţionăm numărul de donatori admişi zilnic! Vă anunţăm pe această cale că (...) vom primi la donare doar donatori care au mai donat în ultimii cinci ani! Mulţumim pentru înţelegere!”, a scris şefa Centrului de Transfuzie, Georgeta Hanganu.

„Noi primim doar donatorii de care avem nevoie. Donatorii vin în număr mai mare, este un aflux mai mare, dar noi am anunţat că primim donatorii care au donat în ultimii cinci ani, deci donatorii care ne-au ajutat şi atunci când valoarea bonului era simbolică şi oamenii au înţeles şi vin exact câţi ne trebuie. Dăm numere de ordine. Astăzi am dat 70 de numere de ordine, la primii care au stat la coadă de dimineaţă, după care am primit grupele deficitare, respectiv am primit grupa AB care, chiar dacă au fost mulţi donatori, a fost deficitară ca procent în numărul de prezentări, grupele care au RH negativ, la care este solicitare mai mare. Noi trebuie să facem un management corect al donatorilor şi al stocului, este parte a profesiei noastre. E ca la o fabrică de medicamente: nu putem fabrica medicamente de ficat dacă oamenii sunt bolnavi de inimă”, a declarat, joi, pentru News.ro, medicul Georgeta Hanganu, coordonator al Centrului de Transfuzie Sanguină din Ploieşti.

Ea a precizat că nu au existat „probleme”, pentru că „oamenii au înţeles” situaţia.

Donarea de sânge în Cluj

Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj a anunţat încă din 9 ianuarie măsuri pentru a face faţă numărului mare de donatori, prezentând şi o situaţie a stocurilor de sânge.

„Din respect pentru donatori, pentru ca actul de donare să se desfăşoare în siguranţă, pentru a evita supraaglomerarea, suntem nevoiţi să luăm următoarele măsuri: se vor acorda numere de ordine pentru donatorii care se prezintă la centru fără programare în funcţie de nevoile pacienților si capacitatea noastră de procesare pentru a evita excedentul de sânge pentru anumite grupe. Programările pe site-ul Donorium nu vor fi luate în considerare până la remedierea situaţiei de către administrator. CTS CLUJ nu poate vizualiza numărul de donatori programați”, se arată pe pagina de Facebook a centrului.

Donarea de sânge în Craiova

Centrul de Transfuzie Craiova a anunţat criteriile şi programul pentru donare din 5 ianuarie.

„Începând cu data de 08.01.2024, având în vedere nevoile pacienţilor şi capacitatea de procesare a sângelui, informăm donatorii de sânge din judeţul Dolj că numărul maxim de persoane care se pot prezenta pentru donare de sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova este de 130 în fiecare zi, de luni-vineri, între orele, 7:30-13:30.

Pentru reducerea timpului de asteptare vă rugăm să vă programaţi online folosind aplicaţia Donorium (programările au prioritate). Pentru fiecare sesiune de donare, vă rugăm să vă alocați un interval cuprins între 60 - 120 minute, indiferent dacă vă programaţi sau nu. Vă rugam să consultați site-ul https://transfuziicraiova.ro/, secțiunea Condiţii de admisibilitate, ȋnainte de prezentarea la donare. Donatorii de trombocite prin afereză au prioritate la consult şi donare.

Vă așteptăm la donare doar dacă:
- sunteţi perfect sănătos
- nu ați consumat alcool ȋn ultimele 72 ore
- aţi dormit cel putin șapte ore în noaptea precedentă.

Vă mulțumim pentru înțelegere!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a centrului.

Donarea de sânge în Constanța

Şi la Constanţa, donarea de sânge se face pe bază de programare.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri