Noi reglementări privind sporurile pentru condiţii speciale de muncă

Data publicării:
BANI PORTOFEL-1

 


Nota de fundamentare a proiectului de lege

Drepturile salariale şi de natură salarială ce au la bază desfăşurarea de activităţi profesionale în orice ale condiţii decât cele prezumate a ocroti sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a angajaţilor se acordă cu titlu de compensare materială a riscurilor la care persoanele vizate se supun prin desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii.

Având în vedere că scopul Legii nr. 284/2010 este acela de a reuni într-o singură reglementare salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar precum şi „realizarea ierarhiei salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu”, în baza unei evaluări a posturilor, în proiect se realizează diferenţierea sporurilor pe criteriul „condiţii de muncă”.

Astfel, soluţiile juridice propuse au în vedere cinci tipuri de condiţii speciale de muncă:

1) condiţii de muncă periculoase – totalitatea situaţiilor în care angajatul îşi desfăşoară activitatea în mediul de muncă, unde există factori cu grad de pericol ridicat, ce pot afecta sănătatea şi integritatea fizică şi psihică;

2) condiţii de muncă vătămătoare – totalitatea situaţiilor în care angajatul îşi desfăşoară activitatea în mediul de muncă, unde funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători pentru comunicaţii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă sau staţii de bruiaj.

3) condiţii deosebite de muncă reprezentate de izolare – totalitatea situaţiilor în care angajatul îşi desfăşoară activitatea în localităţi amplasate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu dificultate.

4) condiţii deosebit de periculoase – totalitatea situaţiilor în care personalul din instituţiile publice sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, corespunzător activităţii efective desfăşurate în condiţii de TBC, bruceloză, gripă aviară, encefalopatii spongiforme transmisibile, salmoneloze, alte zoonoze, pestă, febră aftoasă, leucoze şi alte boli asemenea, anatomie patologică, necropsii şi medicină legală, precum şi corespunzător activităţii specifice din laboratoarele sanitare şi pentru siguranţa alimentelor;

5) condiţii grele de muncă - totalitatea situaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea personalul prevăzut în anexa nr. I, cap. II lit. f)- k) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.

Mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, a fost stabilită astfel:

  • sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare - în cuantum de 10% din salariul de bază,

  • sporul pentru condiţii de muncă periculoase - în cuantum de 15% din salariul de bază,

  • sporul pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase - în cuantum de 50% din salariul de bază,

  • spor pentru condiţii grele de muncă - în cuantum de 75% din salariul de bază,

  • sporul pentru condiţii deosebite de muncă reprezentate de izolare - în cuantum de 20% din salariul de bază.

  • La stabilirea sporurilor, s-au avut în vedere sporurile aplicabile în prezent, pentru a nu afecta echilibrele bugetare.

  • Autorităţile şi instituţiile publice trebuie să acorde sporurile prevăzute în proiect fără ca suma totală a sporurilor, compensaţiilor, primelor si indemnizaţiilor individuale să depăşească 30% din salariul de bază, salariul funcţiei de baza sau indemnizaţia lunară de încadrare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...