Noi detalii în cazul crimei de la Palilula

Data publicării:
POLITIE CRIMA

Crima din Palilula ar putea avea la bază un conflict mai vechi. Cu doar câteva ore înainte să-şi ucidă doi vecini, tată şi fiu, atacatorul ar mai fi avut o altercaţie cu ei. Atunci agresorul ar fi ieşit în stradă cu o bâtă de baseball şi o sabie, dar a fost dezarmat. 

Cu doar câteva ore înainte de tragedie, atacatorul s-ar fi certat cu vecinii săi şi ar fi încercat să-i intimideze cu o sabie. După această altercație, bărbatul a promis că se va răzbuna, povestesc martorii.

Mortu si cu doi veri ai lui au trecut să iasă acasă, iar el a ieşit cu sabia şi cu un ciumag de au şoferii. Prima dată, şi ei i-au ţinut calea. Unu i-a luat sabia şi i-a aruncat-o în maşină. Şi el a zis stai mă că vă achit eu pe voi”, a povestit un sătean.

Incidentul a fost confirmat de procurori. 

„Vă spuneam de conflict că a fost unul spontan, generat de această dispută. A fost în două episoade, întâi în jurul orelor 14.00. Sunt doi martori și două victime. Aceste patru persoane au avut conflictul cu autorul , un conflict verbal care nu a fost pe locul de parcare, a blocat o uliță pe care nu putea să treacă cu tractorul”, a spus procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Cristian Ciolacu.

Apropiaţii spun că bărbatul ar fi avut probleme psihice şi ar fi urmat tratament.

Cu siguranţă au fost tensiuni acumulate şi neexprimate care în acel moment au explodat. Cred că a fost de fapt un pretext. Se putea întâmpla, dacă nu în acea situaţie, într-o cu totul altă situaţie poate mult diferite, ca el să aibă aceste ieşiri, aceste agresivităţi extreme”, a explicat psihoterapeutul Irina Gruia.

Anchetatorii au găsit în casa criminalului 15 pistoale și 1000 de cartușe. Soţia lui spune că nu a ştiut nimic despre pasiunea pentru arme a bărbatului şi că atelierul în care ţinea arsenalul a fost tot timpul încuiat.

Oamenii spun că au auzit două zgomote puternice care semănau cu focuri de armă şi cu o seară înainte. Poliţiştii spun însă că nu a reclamat nimeni acest incident.

Uite aşa două împuşcături. Eu am crezut că sunt copiii cu petarde”, a spus un sătean.

Cele două victime care au supraviețuit atacului sunt în continuare internate la Spitalul Județean de Urgență din Craiova şi se află în afara oricărui pericol. Unul dintre bărbaţi a fost împuşcat în faţă, iar celălalt în braţ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...