Născuți „obraznici”. În lumea copiilor cu ADHD
În România, peste 8.000 de copii sunt diagnosticaţi, oficial, cu o tulburare mintală care îi condamnă la discriminare. ADHD - sau Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie - se manifestă prin agitaţie extremă sau lipsă de atenţie accentuată. Acestea sunt o parte dintre simptomele care pot afecta viaţa copiilor cu ADHD, dacă nu sunt tratate prin terapie comportamentală, dar şi multă răbdare şi înţelegere. În România însă, copiii cu ADHD sunt marginalizaţi sau chiar excluşi din şcoli, din lipsa de pregătire a multor cadre didactice.
Copiii cu ADHD vin la psiholog săptămânal, deşi abia au intrat la şcoală. Încearcă să depăşească prin terapie comportamentală o tulburare mintală, din cauza căreia au ajuns să nu se mai înţeleagă cu profesorii şi colegii de şcoală. Mii de copii din România trăiesc cu aceeaşi problemă. Se numeşte ADHD, cunoscut şi ca „Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie". Copiii cu ADHD pot fi ori impulsivi până la violenţă, ori închişi în lumea lor, indiferenţi la ce se petrece în jur. Trăiesc o dramă, înainte de a înţelege ce li se întâmplă: devin victime ale discriminării.
„Copiii problemă” din școlile românești
În România, cei mai mulţi copii diagnosticaţi cu ADHD sunt respinşi de societate. Sunt alungaţi din şcoli, sunt catalogaţi drept „copii problemă".
„Statisticile spun, în general, că între 7 şi 15% dintre copiii şcolari pot să prezinte această tulburare. La noi vin foarte des”, a spus psihiatrul pediatru Luminița Mihai.
„Dacă acum 10 ani intra un copil la cinci luni, la șase luni, astăzi pot să spun că avem patru copii pe săptămână”, a adăugat psihologul Sanda Gligu.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, în prezent în România, sunt 8500 de cazuri de ADHD, diagnosticate la pacienţi cu vârste între 0 şi 19 ani. Pe lângă terapia comportamentală, pentru tratarea ADHD se recurge inclusiv la tratamente psihiatrice medicamentoase de la vârste foarte fragede. 7.581 de persoane, atât copii, cât şi tineri cu vârsta până în 26 de ani, beneficiază de tratament cu pastile pentru ADHD. Dacă primesc ajutor, copiii cu ADHD pot duce vieţi normale.
„Cu ADHD ne naştem. Copiii care ajung să fie diagnosticaţi cu ADHD au un deficit de substanţe în creierul lor, care deficit generază simptomele. O dată avem comportamentul hiperkinetic, sunt acei copii mai neastâmpăraţi. O a doua mare clasă de simptome vizează deficitul de atenţie. Sunt copilaşi care în ciuda unei inteligenţe cognitive, de multe ori de nivel superior, ajung să aibă dificultăţi de învăţare, pentru că ceea ce nu pot ei să realizeze este concentrarea şi stabilizarea atenţiei. Şi avem a treia mare clasă de simptome care vizează gradul foarte mare de impulsivitate”, a precizat psihologul Diana Stănculeanu.
„Părinţii sunt din ce în ce mai puţin prezenţi în viaţa copiilor. Lucrează foarte mult. Şi atunci, neavând latura aceasta afectivă, stau foarte mult în faţa televizorului, consumă foarte multe produse cu zahăr sau cu coloranţi sintetici, care şi acestea amplifică comportamentele hiperactive.Sunt mai fragili din punct de vedere emoţional decât ceilalţi”, a adăugat psihologul Sanda Gligu.
Discriminare în școlile publice
Deşi pot învăţa în sistemul de educaţie de masă, copiii cu ADHD sunt etichetaţi drept „bolnavi psihic" şi sunt respinşi înainte de a avea o şansă. Când intră la şcoală începe un lung şir de probleme.
„Un copil cu ADHD poate să înveţe în învăţământul de masă, tocmai pentru că inteligenţa lor este de cele mai multe ori de nivel măcar mediu, dacă nu peste mediu, iar în anumite condiţii de management al clasei, ei reuşesc să performeze la nivelul aşteptat alături de colegii lor”, a subliniat psihologul Diana Stănculeanu.
„Îşi doreşte să fie în grup, dar datorită comportamentului lui de hiperactivitate, de impulsivitate, grupul îl rejectează. Cu cât este rejectat, cu atât el devine mai impulsiv faţă de grup, pentru că el cere, "Primiţi-mă şi pe mine!"”, a adăugat psihiatrul pediatru Luminița Mihai.
Uneori, lipsa de înţelegere din şcoli faţă de cazurile speciale poate duce la situaţii absurde. George este un băiat din clasa a VII-a de la o şcoală din Piteşti. George a fost adoptat. Deşi familia adoptivă l-a primit cu dragoste, a întâmpinat obstacole uriaşe. A trecut prin mai multe operaţii de cancer, iar în urmă cu ceva timp, un psihiatru l-a diagnosticat cu ADHD. Starea de nelinişte şi impulsivitatea incontrolabilă au dus la un conflict la şcoală. În luna octombrie, cazul lui George a fost subiectul principal al jurnalelor de ştiri.
Timp de trei zile, colegii lui George au refuzat să intre la ore şi au cerut, alături de părinţii lor, ca băiatul să fie transferat la o altă şcoală. Toţi îl acuzau că este agresiv. George a mers singur la ore, cât colegii săi au protestat, pe hol. A fost nevoie de intervenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi de cea a Ministerului Educaţiei pentru ca reprezentanţii şcolii şi părinţii nemulţumiţi să înţeleagă că îi încălcau dreptul fundamental la educaţie. La o lună de la protest, mama băiatului încă nu-şi revenise din şocul trăit.
„Reporter: Când aţi spus "Copilul meu are aceste simptome", cum s-a reacţionat?
Rodica Rizoiu: "Nu ne interesează", a fost replica domnului director, "Nu ne interesează, e copilul vostru!".
Reporter: Practic, ce i se reproşa. Sau dumneavoastră ce vi se reproşa?
Rodica Rizoiu: Dumnealor cred că copiii lor sunt sfinţi, iar al meu... o persoană care trebuie dată la o parte. Marginalizată pur şi simplu, pentru că are ADHD. Protestul a fost tot cu acordul domnului director, pentru că nu a avut decât şapte semnături din 29. Practic şi-au expus copiii, dar ei nu au avut decât şapte semnături. M-a durut enorm de mult pentru toţi copiii, nu trebuia să treacă, toţi copiii, nu numai al meu, nu trebuia să treacă prin aşa ceva”.
George merge de ceva timp la psiholog, învaţă cum să-şi controleze starea de agitaţie. Dacă este tratat cu răbdare, nimic nu-l deosebeşte de un băiat normal.
„Reporter: Tu când ai văzut că protestează colegii tăi, ce ai simţit, ce ai gândit?
George: Începusem să plâng, sincer să vă spun... Dar nu să afle toţi că plâng. Plângeam aşa, îmi dădeau lacrimile şi mă uitam pe geam.
Reporter: Dar nu era ciudat să mergi tu la şcoală, colegii pe hol?...
George: Ba da, chiar ciudat. Dar după aia tata mi-a zis că îi chinui...
Reporter: N-ai vrea să pleci în altă şcoală?
George: Nu... pentru că n-ar fi o soluţie.”
Autorităţile le-au transmis părinţilor lui George să stea cu el la ore, până când se va calma situaţia. Prezenţa părinţilor i-ar fi potolit impulsivitatea. Aşa a ajuns George să meargă, în clasa a VII-a, cu mama sau tata la şcoală.
„Mergem la ore cât pot eu să stau, că avem şi serviciu. George e copilul nostru, sufletul nostru, ochii noştri din cap. N-o să renunţăm niciodată!”, a spus mama băiatului.
Cazul lui George din Piteşti nu a rămas fără ecou. Un ONG care se ocupă de drepturile copiilor cu nevoi speciale a depus plângere penală pe numele părinţilor care au instigat la discriminare. În luna noiembrie, părinţii şi copiii care au cerut mutarea băiatului din clasă au fost la audieri în faţa procurorilor. Preşedintele ONG-ului, Mădălina Turza, aflată în SUA, a explicat pentru Digi24, că nu este vorba de un caz singular.
„Dacă vorbim despre cifre, doar la nivelul anului 2015 organizaţia noastră a primit peste 200 de sesizări. O serie întreagă de fapte extrem de grave împotriva acestor copii. Este un fenomen acest lucru. Acești copii, dacă reuşesc, prin eforturile colosale ale părinţilor, să acceseze învăţământul de masă, aici în continuare sunt respinşi sau trec prin situaţii extrem de dramatice. Mă aflu în SUA şi merg zilnic în şcoli în care văd tot tipul de copii cu dizabilităţi incluşi în şcolile de masă. Nu există varianta în care aceşti copii sunt închişi în alte şcoli sau în alte instituţii şi nu au de-a face cu viaţa reală, aşa cum se întâmplă la noi”, a explicat Mădălina Turza, președintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.
Cazul de la Piteşti nu este singular. Laura Bâra, din Arad, este mama unui copil de 11 ani diagnosticat cu ADHD. Femeia spune că s-a confruntat şi ea tot cu discriminarea din partea şcolii. Darius, fiul Laurei, merge la ore, într-o clasă step-by-step. A fost mutat pentru că, la şcoală, conducerea a considerat că nu poate fi controlat. Este hiperactiv şi, deşi urmează tratament medicamentos, nu este acceptat de comunitate, spune mama sa.
„Au zis că e nebun, când are de gând să se ducă la psihiatrie. De câte ori mergeam la şedinţă erau toţi pe capul meu bineînţeles, numai el era de vină acolo în clasă, cu toate că nu numai el era de vină. Nimeni nu se ocupa de chestia asta şi nu-i interesa. Din contra, vorbeau urât, îl făcea în toate felurile, învăţătoarea îl marginaliza, l-a pus în faţă la tablă. I-a pus banca efectiv în faţa tablei. Şi copilul a rămas frustrat. Copiii ăştia rămân frustraţi, pentru toată viaţa, nu?”, a spus Laura Bâra.
Darius urmează în prezent un tratament cu pastile pentru ADHD. Medicamentele îl calmează, spune băiatul. Nu ştie exact de ce trebuie să le ia, însă crede că fără ele ar avea probleme.
„Ca să mă... calmeze, să nu fiu agitat.Fără astea nu m-aş simţi bine. Aş fi tot agitat, m-aş tot învârti şi... da, aşa se întâmplă, cred, dacă nu le iau”, a spus Darius.
Directoarea şcolii unde învaţă Darius spune că şcoala a făcut tot posibilul să-l integreze pe băiat. Susţine însă că este extrem de greu să controlezi cazurile cu ADHD, din lipsă de personal specializat.
„Avea o oarecare violenţă, o agresivitate, se ridica în timpul programului, îi deranja pe ceilalţi colegi. La care părinţii copiilor din clasă s-au revoltat, pentru că au auzit că de multe ori situaţia nu poate fi stăpânită de doamna învăţătoare. Dar au dat sugestii ca acest copil să fie mutat şi în altă clasă. Nu se pot exclude, am înţeles şi noi, să găsim şi alte metode. Avem un psiholog, un singur psiholog în şcoală, un singur psiholog la 740 de copii! Care, nu vreau să vă spun, este o singură zi în şcoală”, a precizat directoarea Mihaela Voștinar.
Ministerul Educaţiei a recunoscut că se confruntă cu o problemă gravă. Lipsa de specialişti din sistem generează cazuri de discriminare pe bandă rulantă.
„Dacă s-a ajuns la o astfel de situaţie, asta arată că nici profesorii nu sunt pregătiţi pentru a asigura integrarea copiilor şi pentru a depune un efort suplimentar să lucreze cu ei şi să încerce să-i integreze în comunitate, dar nici părinţii nu sunt pregătiţi să gestioneze o astfel de situaţie. Cu alte cuvinte e o problemă la nivelul întregii societăţi şi constatăm nevoia de educaţie pentru toleranţă şi non-discriminare”, a explicat fosta purtătoare de cuvânt a Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.
Copii diagnosticați greșit cu ADHD
Dincolo de discriminare în sistemul de educaţie, fenomenul ADHD din România înregistrează o creştere statistică despre care, unii psihologi cred că este artificială. O parte dintre psihologii care fac terapie comportamentală pentru ADHD susţin că multe diagnostice date de psihiatri nu se verifică.
„Ajungem să confirmăm diagnosticul pentru maxim 30% dintre copiii care ne sunt referiţi cu acest diagnostic sau cu suspiciunea de ADHD. Asta înseamnă că în legătură cu foarte mulţi copii se crede că ei au ADHD, când în realitate ei au altceva”, a spus psihologul Diana Stănculeanu.
„E un fenomen, aş spune, naţional, pentru că e prost diagnosticat. Diagnosticul este greşit pus atunci când copilul este văzut o singură dată, de un singur profesionist, în câteva minute. La noi e aproape un business: se pune diagnosticul, copiii iau tratament.Unele tratamente încetinesc chiar şi procesele cognitive. Pur şi simplu transformă copilul într-o persoană statică, fără creativitate, fără dorinţa de a face ceva. Probabil există situaţii în care medicul respectiv poate să primească situaţii dacă vinde un anumit medicament, poate să primească invitaţie la anumite conferinţe sau să i se plătească costurile pentru a participa la anumite conferinţe. Din păcate, există încă astfel de practici, dar nu numai în România, există în toată lumea”, a adăugat psihologul Daniela Gheorghe.
Medicii psihiatri, singurii care pot prescrie reţete cu medicamente pentru ADHD, spun că niciun tratament psihiatric nu este eliberat, fără a fi aprobat un dosar pentru fiecare caz în parte.
„Copiii aceştia vin, sunt evaluaţi periodic, reducem dozele sau creştem dozele, pentru că ele se dau pe kilogram-corp la copil. (Reporter: Un diagnostic de ADHD se poate da în jumătate de oră?). Noi nu facem lucrul acesta. Hiperkinezia se vede. În 10 minute dărâmă un cabinet. Ăsta îl vezi. Dar pentru a fi riguroşi în a pune diagnosticul se face şi acel test”, a precizat psihiatrul pediatru Luminița Mihai.
Arad, județul cu cei mai mulți copii cu ADHD
În anul 2011, una dintre companiile producătoare de medicamente pentru ADHD a lansat, în colaborare cu cu Ministerul Educaţiei şi cu cel al Sănătăţii, un program de informare privind simptomele tulburării hiperkinetice. Numărul de cazuri diagnosticate a crescut în anumite judeţe, în urma campaniei.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, judeţul Arad este pe primul loc la numărul de cazuri de copii diagnosticaţi cu ADHD. Dacă în anul 2013 erau doar 82 de cazuri în evidenţă, în anul 2015, numărul de cazuri a crescut, până la 1165. În prezent, în judeţ există doar patru medici psihiatri pediatri care pot prescrie pastile pentru ADHD. Doar unul singur a acceptat un interviu filmat pe tema numărului mare de diagnostice.
„Andrea Paska, psihiatru pediatru: Nu se poate da o pastilă după jumate de oră, pentru că ai un referat de făcut. Un referat care înseamnă că trebuie să faci o mulţime de investigaţii, pe care ţi le cere Casa de Asigurări de Sănătate, care decontează pe program naţional. Nu poţi prescrie Stratera după jumătate de oră, administrativ şi tehnic nu poţi. Părerea mea e: cazurile nu sunt mai multe, statistic vorbind, ci adresabilitatea este mai mare.
Reporter: Aceste campanii de promovare erau sprijinite chiar de companiile care produc aceste medicamente...
Andrea Paska: Acuma, Doamne iartă-mă, eu zic să fim mulţumiţi că face cineva aceste campanii, în condiţiile în care statul român nu se prea implică foarte mult în treaba asta. Asta nu e o chestie de reclamă.
Reporter: Dar nu vă pun într-o situaţie dificilă, ca psihiatri să promovaţi un medicament pe care ei îl vor pe piaţă...
Andrea Paska: Nu, nu există, nu. Eu niciodată, la mine în birou nu există niciun poster cu niciun medicament pe perete”.
Direcţia de Sănătate publică din judeţ nu are o explicaţie clară privind diferenţa uriaşă dintre numărul de cazuri din 2013 şi cel de acum. Reprezentanţii acesteia pun rezultatul suprinzător al statisticii pe seama medicilor de familie.
„Toate cazurile noi le colectăm de la medicii de familie. Probabil că pacientul, copilul, merge la medicul psihiatru sau psiho-pedagog, îl diagnostichează cu ADHD, după care, ulterior, se întoarce la medicul de familie şi îl ia în evidenţă. Nu înseamnă că îl şi tratează. Îl ajută în continuare. Şi, să zicem, poate că în Arad medicii de familie sunt mai conştiincioşi şi raportează toate cazurile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Arad, Mihaela Cîtu.
Cei mai mulți copii cu ADHD, în mediul urban
Majoritatea cazurilor sunt înregistrate în mediul urban. Există însă şi sate în România unde părinţii au început să conştientizeze ce înseamnă să ai un copil hiperactiv. Claudia Cardoş este învăţătoare în satul Căianu, judeţul Cluj și mamă a doi copii diagnosticaţi cu ADHD. Pentru ea, tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie este o problemă cât se poate de reală, inclusiv în mediul rural.
„Am doi copii, fetiţa e în clasa XI-a cu deficit de atenţie. Băieţelul, hiperkinetic. La început a fost un şoc, dar nu m-a afectat foarte tare, pentru că ştiam că orice se poate recupera dacă asculţi sfaturile unui terapeut. Mi-a explicat că medicaţia ajută cât ajută, dar mai mult ajută terapia comportamentală, modul în care e prezentat conţinutul informaţional.E foarte greu, te termină psihic. Dacă nu ştii cum să gestionezi situaţia”, a spus Claudia Cordoș.
Din experienţa ei de mamă, Claudia a învăţat că dacă le acordă atenţie, copiii pot trăi fără să aibă dificultăţi. Experienţa de învăţătoare, însă, a convins-o că în România problema este ignorată de sistem. A decis să ofere consiliere, voluntar, de fiecare dată când identifică un copil hiperactiv.
„Vin părinţii şi spun: „Păi, doamnă, copilul meu ştie a număra bani, ştie să meargă la cumpărături, cum spui dumneata că nu poate să facă faţă?". Şi atunci intervin şi spun: „Stai să-ţi explic". Nu-i vorba că e prost copilul. La ţară oamenii înţeleg că dacă copilul are ADHD sau e hiperkinetic e ori retardat, ori handicapat, ori prost. Le-am explicat: şi copilul meu e aşa şi ştiu care e situaţia. Asta este adevărata menire a unui dascăl nu să stea 50 de minute, să marginalizeze, să zică „du-te la psiholog, te las repetent, nu mă interesează"”, a explicat Claudia Cordoș.
Tratat din timp, un pacient cu ADHD poate duce o viaţă normală. George este un tânăr de 21 de ani, din Bucureşti, care a reuşit să înlăture „eticheta" de „bolnav psihic", pusă în urma unui diagnostic de ADHD, încă din şcoala generală. A terminat liceul şi se pregăteşte să devină bucătar. Visează să producă filme, îi plac muzica, jocurile pe consolă şi animalele. Toată copilăria lui, George a trebuit să facă un slalom abil printre prejudecăţi.
„Am fost dat la o parte tot timpul. Şi văzut ca o persoană ciudată de către oricine. Ceea ce e de-a dreptul stupid, să dai la o parte nişte persoane care au mici probleme, să zic aşa. Nu eram atent, nu eram o persoană rea, o persoană violentă, să mă apuc să ameninţ, pur şi simplu nu acordam atenţie. Cel puţin la şcoală şi chiar şi în viaţa de zi cu zi, eu nu acordam atenţie. La şcoală am fost ignorat, nu aveam treabă cu nimeni. Handicapat, nebun, prost, ciudat! Chiar şi creatură! Mă considerau nebun. Veneam acasă, îi spuneam mamei mele ce spun colegii, maică-mea, de acolo: "Nu-i băga în seamă, ignoră-i!"”, și-a amintit George Romanescu.
George a urmat tratamentul pentru ADHD până acum câţiva ani. Acum, spune el, a depăşit problema deficitului de atenţie. A rămas cu un gust amar, însă, când se gândeşte că oamenii au înţeles prea puţin din ce înseamnă să te naşti cu ADHD.
„Românul este ignorant. Românul ignoră absolut orice. La noi totul e înţeles pe dos, dacă are o boală minoră, care nu e atât de gravă eşti exclus de către colegi. Nu mai am absolut niciun simptom, să nu acord atenţie lucrurilor importante. Nu, sunt acum axat pe chestiile importante. Încep nişte cursuri de bucătar, abia aştept. Nu poţi să zici că sunt un om nebun.Până la urmă, nu poţi lăsa o persoană nebună într-o bucătărie, corect?”, a spus tânărul.
Când vede la televizor ştiri despre proteste împotriva copiilor cu ADHD, pe George îl cuprinde tristeţea. Speră însă că lucrurile se vor schimba şi pentru copiii cu nevoi speciale.
„E o mare tâmpenie. Să excluzi pe cineva doar că are acel lucru e stupid, de-a dreptul stupid. În mentalitatea românului, ADHD e considerată o boală grea, cum e şi HIV-ul. E de-a dreptul aiurea să excluzi un copil care are nişte probleme. Nişte probleme în care trebuie să fie ajutat, susţinut”, a spus George.
200.000 de copii cu ADHD în România
Specialiştii cred, dincolo de suspiciunile că este prost diagnosticat, că ADHD este totuşi un fenomen amplu în România. Amplu şi invizibil în statistici. Potrivit unor estimări, numărul de copii care ar putea avea ADHD s-ar ridica la 200.000, în condiţiile în care, în evidenţă sunt doar 8500.
„În momentul în care creşti de mititel, cu gândul că ceva e în neregulă cu tine, că eşti incapabil să-ţi faci prieteni, că toţi adulţii din jurul tău îţi spun mai degrabă lucruri negative, că nu eşti bun, că eşti rău, că eşti problematic, pentru stima de sine a acestor copii, impactul este uriaş. Şi din păcate unul negativ”, a explicat psihologul Diana Stănculeanu.
„Trebuie spus, cam 30% dintre copii cu ADHd, în jurul vârstei de 13 ani pierd aceste simptome. Rămân ceilalţi 70%, care, dacă nu au fost diagnosticaţi la timp, atunci au predispoziţie spre tulburări comportamentale antisociale, spre alcoolism, spre comportamente adictive”, a adăugat psihologul Sanda Gligu.
„Francezii au un sistem foarte bun de diagnosticare. Există centre care se ocupă de elevii respectivi. Centre unde sunt psihologi, psihiatri.-Sistemul este foarte clar.Cred că se poate face şi la noi un astfel de sistem, doar că birocraţia e prea mare şi prostia la noi”, a subliniat psihologul Daniela Gheorghe.
Cu un sistem medical lovit de scandaluri de corupţie şi unul educaţional defect, copiii cu tulburări de tipul ADHD par să ocupe ultimul loc în preocupările autorităţilor. Puţini se gândesc însă că, fără să fie ajutaţi la timp, copiii stigmatizaţi de astăzi riscă să devină adulţii inadaptaţi de mâine.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
