Muncitorii români, trădaţi de sindicate

Data publicării:
angajati oltchim

De când criza economică roade industria noastră, ies tot mai des la iveală nemulţumirile angajaţilor faţă de sindicatele care ar trebui să le apere drepturile.

Exemplul cel mai bun este situaţia de la Oltchim. Vara trecută, muncitorii care nu îşi mai primiseră lefurile de patru luni, au cerut schimbarea liderilor de sindicat.

Noi, muncitorii din combinat, am considerat că nu mai suntem reprezentaţi. Conducerea sindicatului se ocupă de alte treburi şi n-a făcut absolut nimic. Timp de 20 de ani a condus cu o mână de fier, pot să spun fiind sub aripa conducerii manageriale a Oltchimului”, a mărturisit un angajat al Oltchim.

Muncitorii i-au acuzat de dictatură pe liderii de sindicat.

Nemulţumirile nu s-a stins nici acum. Câteva sute de muncitori au format un alt sindicat, în speranţa că noii lideri vor avea grijă şi de drepturile lor. Dar problema este şi mai complicată acum. Conducerea combinatului negociază cu două sindicate, fiecare cu propriile revendicări.

Şi muncitorii de la Arcellor Mittal Galaţi au aceeaşi problemă: sunt prea mulţi lideri de sindicat, cu prea puţine preocupări legate de apărarea drepturilor celor care plătesc cotizaţii.

Chiar şi acolo unde luptă, sindicatele au slabe şanse de reuşită.

Inclusiv codul muncii este făcut mai mult pentru patroni decât pentru salariaţi, iar ce este făcut pentru salariaţi este făcut la mod minimal”, a afirmat Sorin Mihai Dumbravă, angajat Mechel.

Potrivit sondajelor, 76% dintre români cred ca legislația muncii nu este respectată în țara noastră, iar 58% dintre angajaţi consideră că nu sunt protejaţi prin lege.

Citiți și:

1 MAI. Cine muncește în zi de sărbătoare

Portretul angajatului român

TUDIU. Românii se consideră mai degrabă harnici decât leneși

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...