Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi, despre Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR), că el, personal, nu este mulţumit cu modul în care merg astăzi lucrurile, arătând că se aştepta să nu îl sune comercianţi să îi spună că stau de o săptămână cu sacii şi nu a venit nimeni să îi ia. Ministrul a afirmat că se aşteaptă ca ritmul în care se deschid fabricile şi instalaţiile de numărare şi sortare să crească, transmite News.ro.
„Eu, personal, nu sunt mulţumit în legătură cu modul în care merg astăzi lucrurile. Mă aşteptam la mai mult, să ne mişcăm mai repede, să nu mă sune comercianţi care să îmi spună că stau de o săptămână cu sacii şi nu a venit nimeni să îi ia. Mă aşteptam să nu existe astfel de probleme care ţin exclusiv de viteza şi de modul în care noi ne facem treaba”, a afirmat Mircea Fechet.
Ministrul a afirmat că se aşteaptă ca ritmul în care se deschid fabricile şi instalaţiile de numărare şi sortare să crească.
„Mă aştept să le punem în funcţiune cât mai repede, va veni un volum mare de ambalaj în gestiunea noastră”, a completat Fechet, arătând că românii aleg să folosească acest sistem de garanţie şi returnare.
Fechet spune că „nu știe dacă cineva se luptă cu mai multă pasiune decât el pentru SGR”
„Îmi face plăcere să apăr sistemul SGR de fiecare dată, nu ştiu dacă cineva se luptă cu mai multă pasiune decât o fac eu pentru SGR, dar m-aş bucura să constat că atunci când mă uit în jurul meu să constat că şi când iau înjurători să fim mai mulţi. Nu ar strica mai mult suport, fie că vorbim despre conducerea executivă a companiei sau acţionari. Tot citesc în presă, ministrul amână, suspendă, nu ştiu ce face. Vreau să clarific că nu se suspendă nimic, nu se amână nimic”, a arătat Fechet.
Ministrul spune că nu va abandona acest demers.
„Mă aşteptam ca a doua zi după ce am pus în consultare publică acea hotărâre de guvern, să mă sune colegii și să îmi spună că lucrurile s-au remediat şi că s-au redus tensiunile dintre Sistemul de Garanţie Returnare şi diferite entităţi, că nu mai avem procese prin tribunalele din România, ori cred, cel puţin la momentul acesta, că nu ne atingem obiectivul de a deschide calea spre dialog. Înţeleg că avem tot la fel de multe procese în instanţă. Personal, vă spun că nu voi abandona niciodată acest demers, este un proiect la care țin nu doar pentru că l-am scris de la zero, dar pentru că este în opinia mea, cel mai bun lucru care s-a întâmplat în România în materia gestionării deşeurilor, în ultimii 30 de an”, a mai spus ministrul.
Editor : B.C.