Ministrul Energiei îi dă în judecată pe Iulian Iancu şi pe Andreea Paul

Data publicării:
razvan nicolescu ministru energie

Iulian Iancu, de aprox 10-12 zile, răspândeşte în spaţiul public foarte multe insulte, calomnii la adresa mea. Nu am nicio vină că nu e şi probabil niciodată nu va fi ministru al Energiei, însă cred că trebuie respectată o anumită decenţă în toate afirmaţiile care se fac şi, din acest motiv, am decis să îl acţionez în justiţie. Acelaşi lucru cu doamna Vass. Foarte mult s-au vehiculat în aceste zile teme legate de preţurile la energie, în primul rând preţurile la gaz. S-a spus că vor creşte la populaţie cu 35% sau ceva de genul ăsta începând cu 1 ianuarie 2015. Va garantez că preţul la populaţie nu va creşte pentru gazul natural produs în România. Nu va creşte până cel puţin la data de 1 iulie 2015. De asemenea, am obţinut acordul pentru ca CET-urile să fie tratate la fel ca şi consumatorul casnic, pentru consumul de gaz destinat populaţiei. Am acest acord, o să vi-l pun la dispoziţie. Vă garantez că preţurile la populaţie, la gaz natural, nu vor creşte de la 1 ianuarie 2015. Vă garantez că preţurile la agent termic nu vor creşte la 1 ianuarie 2015, vă garantez ca CET-urile vor fi tratate ca şi până acum. Vă garantez acest lucru cu demisia mea”, a spus Răzvan Nicolescu.

Ministrul delegat pentru energie spune că va demisiona, dacă va crește prețul pentru populație

Ministrul pentru Energie Răzvan Nicolescu şi deputatul PSD Iulian Iancu au avut miercuri în plenul Camerei un schimb de replici, Nicolescu arătând că niciodată nu s-a pus problema creşterii preţului energiei termice în 2015, iar Iancu a spus că este o „intervenţie mincinoasă care sfidează Parlamentul”.

„Puţin mai înainte, prin vocea ministrului delegat, aţi auzit că nu era nevoie de nicio intervenţie legislativă întrucât, prin Monitorul Oficial, preţurile pentru energia termică pentru anul viitor erau deja stabilite de către ANRE şi în consecinţă nu exista niciun risc de creştere de la 1 ianuarie 2015. Aş vrea să sancţionez de la această tribună în modul cel mai dur o astfel de intervenţie mincinoasă pentru că este o intervenţie, pe de o parte, periculoasă, pe de altă parte, sfidează Parlamentul României. Am invitat acest ministru la dezbaterile noastre, nu a venit la dezbateri. Pe Facebook, la postările domniei sale, referirile la adresa parlamentarilor sunt de genul corupţi, s-a terminat cu jaful”, a spus Iulian Iancu.

Departamentul pentru Energie: Preţul gazelor româneşti pentru populaţie nu creşte până la 1 iulie

Pe data de 27 noiembrie, acelaşi domn Răzvan Nicolescu a declarat că piaţa gazelor se va liberaliza pentru IMM-uri de la 1 ianuarie 2015, iar liberalizarea preţurilor la IMM-uri presupune creşteri de preţuri, presupune aceste noi costuri intrate în preţurile bunurilor şi serviciilor finale, plătite de populaţie”, a afirmat Andreea Paul Vass, deputat PDL. 

Cameră: Răzvan Nicolescu şi Iulian Iancu, dispută pe tema preţurilor la energie termică în 2015

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”