Ministerul Sănătății propune ca farmaciile să poată realiza teste rapide pentru depistarea COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu masca introduce un bat in nasul unii alt barbat cu ochelari
Testare pentru depistarea infecției cu COVID-19. Foto: Getty Images

Ministerul Sănătății propune ca farmaciile comunitare și oficinile comunitare rurale să poată desfășura activități de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, informează Agerpres.

Conform proiectului de ordin publicat pe site-ul ministerului, Direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti emite un acord temporar de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2, în format electronic.

Zona destinată activităţii de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 este organizată pe o suprafaţă delimitată, destinată exclusiv acestui proces şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulativ:

* este amplasată într-un perimetru ce poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilaţie;

* este dotată cu mobilierul necesar - masă de lucru placată cu materiale lavabile uşor de curăţat şi dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deşeurilor biologice rezultate din activitatea de testare;

* are o suprafaţă de minim 4 mp utili, delimitată de spaţiul oficinei (poate exista posibilitatea separării prin instalarea unui/unor paravane opace).

Farmaciștii care fac testele vor purta obligatoriu mască, vizieră, mănuși și halat de unică folosință

Proiectul mai prevede că, în situaţia în care nu există posibilitatea îndeplinirii acestor condiţii, farmacia sau zona destinată activităţii de testare rapidă poate fi organizată prin amplasarea unor corturi sau cabine de testare izolate.

„Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecţie compus din: mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră/ochelari de protecţie, mănuşi de examinare de unică folosinţă, halat de unică folosinţă”, se arată în proiectul de ordin.

Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată de către Direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor din România.

„Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale au obligaţia de a raporta zilnic către Direcţiile de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în format electronic, rezultatele tuturor testelor efectuate şi situaţia stocurilor de teste rapide antigenice", se mai arată în proiectul Ministerului Sănătății.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ilie Bolojan. A moștenit o mare parte din bunurile pe care le deține acum
Digi FM
Cum reacționează soțul Simonei Țăranu atunci când ea primește mesaje de la fotbaliști celebri?
Pro FM
De ce nu va primi bani Kendrick Lamar pentru reprezentația de la Super Bowl 2025. Explicațiile organizatorilor
Film Now
Rochie foarte scurtă, zâmbet strălucitor și naturalețe cât cuprinde. Selena Gomez, cuceritoare pe covorul roșu
President Donald Trump signs an executive order in the Oval Office of the White House
Donald Trump a semnat ordinul prin care impune taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu. „Fără excepţie...
Newsweek
Sute de mii de pensii tăiate deși guvernul a promis că le va crește. Ce facilități se dau, în schimb
Digi FM
Selena Gomez și Benny Blanco, într-o zi obișnuită din viața lor. Cei doi logodnici, însoțiți de bodyguarzi la...
Digi World
Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai mănânci. Cum știe creierul că te-ai...
Digi Animal World
O focă, descoperită într-o cameră de hotel din Țările de Jos. „Crezi că ai văzut totul, apoi se întâmplă așa...
Film Now
Apariția lui Tom Cruise la Super Bowl împarte internauții în două tabere. „Ce s-a întâmplat cu fața lui?”, „E...
UTV
Andreea Bălan, declarații surprinzătoare despre George Burcea. „Nu mai e același lucru. Acum, toată creșterea...