Cei o mie de deţinuţi de la Penitenciarul Vaslui vor primi, în prima zi de Paşte, friptură de porc la tigaie, ouă roşii, ciorbă ardelenească cu carne de porc şi gogoşi, aportul de calorii fiind suplimentat cu 925 de unităţi, ceea ce reprezintă o treime în plus în faţă de zilele obişnuite din an.
Friptură de porc la tigaie, ciorbă ardelenească, ouă roşii şi gogoşi vor fi câteva dintre mâncărurile de care se vor bucura cei aproximativ o mie de deţinuţii de la Penitenciarul Vaslui în prima zi de Paşte.
La micul dejun, persoanele private de libertate vor primi pâine cu marmeladă şi ou roşu, iar, la prânz, la masa festivă, vor fi serviţi cu ciorbă ardelenească de porc, friptură de porc la tigaie cu piure de cartofi şi murături. La desert, deţinuţii vor primi gogoşi, iar la cină, spaghete cu brânză.
„Hrana zilnică a deţinuţilor încarceraţi la Penitenciarul Vaslui are o valoare de 2.855 calorii şi poate conţine preparate din carne, alimente de bază, respectiv cartofi, fasole, orez, legume, brânză, margarină, marmeladă, biscuiţi sau alte alimente. De asemenea, cu ocazia zilelor festive, deţinuţii primesc supliment de hrană, conform unui ordin al ministrului Justiţiei, care presupune un aport suplimentar de 925 de calorii”, a declarat, joi, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma.
Pe lângă meniul special, deţinuţii din Penitenciarul Vaslui vor putea primi un pachet suplimentar de la rude.
Sursa: News.ro