Membru al CNA, după afirmațiile „iresponsabile” făcute de Dragnea: Consiliul este o instituție nefuncțională

Data actualizării: Data publicării:
cna-sigle

Dorina Rusu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a transmis că s-a autosesizat privind emisiunea de la Antena 3 de marţi seară în care liderul PSD Liviu Dragnea a făcut mai multe afirmaţii „iresponsabile” şi speră ca acest caz să fie discutat cât mai curând în şedinţa CNA.

Contactată de News.ro, Dorina Rusu a punctat faptul că mai mulţi membri ai Consiliului au făcut sesizări privind modul în care televiziunile au abordat subiectul „10 august”, dar, având în vedere majoritatea din CNA, a fost rezervată privind rezultatul discuţiilor.

Rusu a făcut în ultimele patru luni sesizări pe diverse probleme - afirmaţii ale ministrului Agriculturii, Petre Daea, ale preşedintelui Camerei deputaţilor, Liviu Dragnea, dar şi privind modul „manipulator” în care România TV a informat publicul legat de protestele din 12 mai.

„Multe dintre ele (autorsesizări, n.r.) nu au ajuns să fie discutate. Suntem rămaşi mult în urmă, mai ales că vara asta au fost foarte puţine şedinţe. Noi nu suntem în timp real, suntem cu 6 luni în urmă. De asta şi spun că este o instituţie nefuncţională”, a declarat ea pentru News.ro.

Legat de protestul din 10 august, Rusu a afirmat că mai mulţi membri ai CNA au făcut sesizări - majoritatea, cu privire la relatările Realitatea TV. Legat de acelaşi post de televiziune au fost primite la Consiliu numeroase sesizări din partea telespectatorilor.

„Cred că vor fi discutate curând, pentru că sunt multe, dar depinde şi de cât durează monitorizarea. Cred că vor fi luate măsuri. Ştiu ce voi propune eu, dar nu ştiu ce vor vota colegii mei, deşi, având în vedere majoritatea...”, a adăugat ea.

Cât priveşte Consiliul, şapte dintre cei zece membri actuali au, „într-un fel sau altul”, legături cu PSD.

CITIȚI Și:

Liviu Dragnea: S-a încercat asasinarea mea anul trecut

Dragnea: Eu aș vrea suspendarea președintelui, să vedem Tăriceanu dacă s-a schimbat

Dorina Rusu a fost propusă membru titular în CNA de preşedintele Klaus Iohannis, Florin Gabrea (în 2012), de preşedinţia României, iar Viorel Vasile Buda (în 2012), de PNL, apoi el a trecut la ALDE.

Potrivit Legii audiovizualului, Consiliul este compus din 11 membri şi este numit de Parlament, la propunerea: Senatului - 3 membri; Camerei Deputaţilor - 3 membri; preşedintelui României - 2 membri; Guvernului - 3 membri. Mandatul unui membru CNA este de 6 ani.

Miercuri, Rusu a transmis într-un comunicat: „Ieri seară am asistat la Antena 3 la un spectacol care va rămâne unul de tristă amintire în istoria, oricum tristă, a televiziunii din România. Preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat în direct şi la o oră de vârf că anul trecut au venit în România patru străini care au stat trei săptămâni la un hotel celebru, cu scopul de a-l asasina. (...) Când un politician face afirmatii iresponsabile într-o emisiune de televiziune, moderatorul este obligat să-l readucă cu picioarele pe pământ, dar acest lucru nu s-a întâmplat în emisiunea de la Antena 3”.

„Felul în care au decurs discuţiile a arătat că interviul a făcut parte dintr-un plan de a deturna atenţia publicului de la abuzurile de pe 10 august. Afirmaţiile potrivit cărora pe 10 august a fost o încercare de lovitură de stat, că lui Klaus Iohannis şi partidelor de opoziţie le place violenţa, că preşedintele vrea să-l elimine din politică, ca multinaţionalele au finanţat protestul fac parte, în mod evident, dintr-un plan de dezinformare, dar nu au fost în niciun fel puse la îndoială sau contracarate de moderatoarea emisiunii”, a continuat Rusu. 

În încheiere, ea a subliniat: „M-am autosesizat, desigur, în legătură cu această emisiune şi sper să se discute într-un timp cât e posibil de scurt. Din păcate, CNA este una dintre instituţiile nefuncţionale şi lipsite de eficienţă din această ţară. Cred că avem o responsabilitate mare pentru felul în care arată peisajul mediatic şi chiar pentru felul în care arată azi viaţa publică din România”. 

Legat de adresa făcută de fostul membru al CNA Valentin Jucan preşedinţilor Comisiilor pentru cultură şi media din Senat şi Camera deputaţilor, şi trimisă miercuri, Dorina Rusu a precizat: „De câte ori ne-am adresat comisiilor, nu s-a întâmplat nimic, pentru că şi acolo majoritatea e care e”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce temperatură reglezi termostatul la centrală pe timp de noapte, doar pe timp de zi. Așa faci...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei