Medicul care a refuzat internarea unui pacient a cerut desfacerea contractului de colaborare cu Spitalul Băicoi

Data publicării:
medic-baicoi

Medicul care a fost filmat cu o cameră ascunsă în timp ce refuza internarea unei femei de 87 de ani şi rupând fişa medicală a acesteia a cerut, luni, desfacerea contractului de colaborare cu Spitalul Orăşenesc Băicoi, spunând că regretă ceea ce s-a întâmplat, transmite Agerpres.



Managerul spitalului, Andreea Irimescu, a declarat că medicul în cauză a dat o notă de relaţii şi a cerut renunţarea la contractul de colaborare pe care care îl avea de circa un an şi jumătate cu unitatea sanitară.

Potrivit sursei citate, cadrul medical „regretă nespus” ceea ce s-a întâmplat şi susţine că, anterior filmării apărute în spaţiul public, a avut o discuţie cu aparţinătoarea bolnavei în urma căreia discuţiile au escaladat.

De asemenea, medicul Marta Coman ar fi invocat şi faptul că, la acel moment, era ea însăşi foarte bolnavă.

Potrivit managerului, medicul respectiv este angajat al Spitalului Drajna şi colaborator al Spitalului Băicoi doar pe camera de gardă.

Conform unor imagini filmate cu camera ascunsă care au apărut în spaţiul public, o persoană s-a prezentat, în ziua de Bobotează, la camera de gardă a Spitalului Băicoi, spunându-i medicului că a venit cu o pacientă adusă cu ambulanţa de la Spitalul Judeţean Ploieşti, unde nu a putut fi internată din lipsă de locuri.

Medicul Marta Coman a refuzat să interneze bolnava: „Doamnă, ştiţi care e chestia? Io ies din gardă mâine la ora 08:00. Dacă mai îmi vin 20 ca dumneavoastră... (...) Şi aţi venit şi vă trimit acasă. (...) Doamnă, internările nu se fac de la Ploieşti la Băicoi. Aicea eu hotărăsc dacă internez sau nu, nu Ploieştiul peste mine, cum nici eu nu hotărăsc peste ei. (...) Doamnă, de pe data de 2 tot vă plimbaţi. (...) Ce aveţi astăzi, de Bobotează, să vreţi să internaţi? (...) Da' de ce aş interna-o eu acuma dacă dumneavoastră de pe data de 2 tot staţi pe drum cu ea?”, i-a spus medicul persoanei care însoţea bolnava.

În aceste condiţii, aparţinătoarea i-a cerut medicului să scrie în fişă că nu doreşte să facă internarea şi să pună parafa pe fişă, însă cadrul medical a refuzat.

„Nu, nu vreau io. (...) Dar de ce să scriu? V-au scris destul la Ploieşti. (...) Nu vă scriu, nu îmi merge pixul. (...) Nu vreau, doamnă, să îmi asum nimic din momentul în care Spitalul Judeţean Ploieşti şi-a asumat că nu o primeşte. SJU nu a vrut să o interneze pentru că nu e de internat”, a spus medicul.

În momentul în care aparţinătoarea i-a cerut cadrului medical să se prezinte, Marta Coman nu a răspuns şi, vizibil nervoasă, a rupt fişa pacientei.

„Sunteţi nesimţită. (...) Aduceţi-o aci să o internez, vă rog foarte mult să o aduceţi să o internez. Dă-o dracu de treabă, chiar sunteţi în ultimul hal. Aveţi probleme cu capu' dacă dumneavoastră tot insistaţi. (...) Dumneavoastră vă bateţi joc de mine”, a mai afirmat medicul.

Preşedintele Colegiului Medicilor Prahova, Simona Schnelbach, a declarat, luni, că până la acest moment nu a fost depusă nicio plângere în legătură cu acest caz, însă structura se va autosesiza şi va demara o anchetă proprie.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a iniţiat o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi la Spitalul Băicoi, iar Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova verifică modul în care femeia a primit asistenţă medicală la cele două unităţi sanitare. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...