Tinerii, mulţi aflaţi încă pe băncile facultăţii, câştigă experienţă, iar orele lucrate benevol le pot asigura viitorul loc de muncă. La camera de gardă de la primiri urgenţe sunt 14 posturi libere, care momentan sunt blocate. Un alt câştig îl reprezintă diplomele pe care le primesc voluntarii şi care care cântăresc enorm în ochii angajatorilor din mediul privat.
În plus, tinerii sunt instruiţi înainte de a deveni voluntari. Şcolarizarea durează 60 de zile şi este gratuită. Pe de altă parte, medicii de la UPU au parte de ajutor calificat, iar managerii fac şi economii cu salarii.
Un exemplu de succes
Alexandru Cârstea a fost voluntar timp de patru ani la camera de gardă a Spitalului Judeţean din Timişoara. Acum este medic rezident şi un om de bază la Unitatea de Primire a Urgenţelor.
„După terminarea practicii, am continuat să vin în urgenţe pentru că mi s-a părut foarte interesant. Patologie diversă, lucruri interesante de văzut şi făcut”, explică Alexandru Cârstea, medic rezident Unitatea de Primire a Urgenţelor.
Doar o treime din cei care au depus cereri de voluntariat vor ajunge să lucreze alături de personalul de la SMURD. Selecţia se va face în funcţie de priceperea de care dau dovadă şi de cât de bine îşi însuşesc cursurile.
„Vor începe prin a însoţi pacienţii la investigaţii și vor ajunge până la a afectua electrocardiograme, a face abord venos, la a recolta probe biologice”, spune Mihai Grecu, coordonator Unitatea de Primire a Urgenţelor.
Câte ore muncesc
Cei mai buni dintre voluntari sunt rasplătiţi. Primesc şansa de a lucra pe elicopterul SMURD sau de a deveni membri ai echipelor de intervenţie medicală rapidă.
Voluntarii muncesc, în medie, opt ore pe săptămână, iar atunci când bugetul Unităţii de Primire a Urgenţor o va permite, ei vor avea ocazia să fie şi angajaţi pe posturi de asistent sau brancardier.