Medicii care au devenit eroi salvatori pentru un om fără adăpost

Data publicării:
Center For Disease Control Reports Highest Number Of Measles Cases In 20 Years

Medicii de la Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean Braşov au devenit eroii salvatori ai unui bărbat din Dâmboviţa, ajuns acolo cu arsuri foarte grave. După ce i-au salvat viaţa, doctorii se zbat să îi găsească un adăpost. Şeful secţiei i-a scris povestea pe pagina de Facebook. Mai mult, a dat nenumrate telefoane ca să se intereseze în ce condiţii va fi primit omul în localitatea natală şi se luptă cu birocraţia pentru ca munca unei întregi echipe să nu fie în zadar.

Când a ajuns la Spitalul Judeţean Braşov, la finalul lunii septembrie, Ion Piroiu era în stare gravă. Nouă medici şi 20 de asistente au contribuit la salvarea şi recuperarea lui. De atunci, spitalul i-a fost casă, iar medicii i-au devenit familie. Bărbatul le-a povestit doctorilor că lucra ca zilier la o familie dintr-o comună dâmboviţeană când şi-a dat foc accidental.

"S-au purtat foarte frumos, chiar aş putea să spun extraordinar, nu mă aşteptam la aşa oameni," povesteşte Ion Piroiu.

Pentru că momentul externării se apropie, medicul Dan Grigorescu a luat legătura cu primăria din localitatea bărbatului pentru a încerca să-i găsească un loc în care să stea, la întoarcerea acasă. Autorităţile locale se poticnesc însă într-o hârtie.

"Domnul doctor de la Braşov a rămas să ne facă o adresă la Primărie, prin care ne informează starea de sănătate a acestui om, faptul că este internat la spital la Braşov, ca noi la rândul nostru să începem să facem nişte demersuri. Dumneavoastră ştiţi câtă valoare are hârtia în ziua de azi. Eu nu mă pot duce să spun: Am venit, ştiţi, există un Piroiu la Iedera, care trebuie ajutat... Păi eu trebuie să le prezint un document," explică Ionela Săvescu, asistent social, primărie Iedera, Dâmboviţa.

"Atâta vreme cât ştii că un concetăţean de-al tău este în stare gravă la spital, că este pe cale să ajungă, în miezul iernii, înapoi acasă, unde nu are casă şi tu te împiedici, în calitate de funcţionar al statului, de o hârtiuţă, atunci asta spune foarte multe," precizează dr. Dan Grigorescu, medic primar Chirurgie Plastică.

Nici primarul din localitatea natală a omului nu are deocamdată vreo soluţie.

"Noi suntem o comunitate săracă şi nu beneficiem de locuinţe sociale. Banii alocaţi pentru cei nevoiaşi, cu ajutor social, au expirat, a fost vorba de 3.000 de lei, din care, în decursul anului s-au consumat..." spune Gheorghe Simion, primarul comunei Iedera.

Pacientul mai are cel mult două săptămână de stat în spital, timp în care medicii încearcă să găsească o soluţie provizorie pentru el. Cel mai bine, spune salvatorul său, ar fi să rămână aproape de cei care l-au ajutat, în Braşov. Medicul speră, totuşi, ca autorităţile dâmboviţene să se grăbească în găsirea unei soluţii pe termen lung.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”