Maternități fără fonduri sau proiectate greșit, în țara cu cea mai mare mortalitate infantilă

Data publicării:
maternitati

Exemple concrete vin din Moldova, unde secţiile de obstetrică şi ginecologie de la patru spitale nu pot fi încheiate pentru că planurile de proiectare nu coincid cu realităţile de pe şantier. În plus, acum, când reabilitarea se apropie de final, nu mai sunt bani pentru alimentarea cu energie electrică.

La Spitalul Municipal din Rădăuţi, două imagini ilustrează perfect absurdul din sistemul de sănătate românesc.

De o parte, o secţie nou-nouţă, aproape finalizată. Nu se mai găsesc însă bani pentru închierea lucrărilor.

De cealaltă parte, o altă secţie, veche şi insalubră. Foarte aglomerată însă, pentru că aici sunt internate gravide, mame care au născut şi bebeluşi bolnavi.

„Creşte riscul infecţiilor nosocomiale, nou născuţii sunt o categorie de pacienţi total lipsiţi de imunitate, de apărare, și o infecție banală se poate transforma într-un dezastru. Am avut nou născuți cu septicemii”, spune dr. Viorica Luchian, şeful secţiei de neonatologie a spitalului.

Proiectul de reabilitare a maternităţilor din ţară este vechi de cel puţin cinci ani. În 2008, erau întocmite caietele de sarcini, dar, un an mai târziu, Banca Europeană de Investiţii a revizuit proiectele şi a venit cu modificări.

Lucrările au început abia în 2011, însă după startul reabilitării s-a constatat că proiectele diferă de situaţia reală din fiecare şantier.

„Soluția aleasă inițial de proiectant a fost greșită și, la solicitarea noastră, a avut loc modificarea proiectului și lucrările s-au întins pe o perioadă mai lungă de timp”, explică Dorin Tubeica, managerul Spitalului Municipal Rădăuţi.

În plus, lucrările au fost oprite vreme de cinci luni din lipsă de fonduri. Acum mai e nevoie de doar 750.000 de lei pentru cumpărarea unor tablouri de distribuţie şi pentru alimentarea cu energie electrică.

În aceeaşi situaţie ca cea de la Rădăuţi sunt şi alte trei spitale din zonă - în Suceava, Piatra Neamţ şi Botoşani.

Cu greu, lucrările de la secţia de obsterică-ginecologie de la Spitalul Judeţean Suceava au fost finalizate, însă, chiar şi aşa, nu au fost recepţionate. Totuşi, secţia este folosită, iar gravidele şi bebeluşii sunt trataţi în condiţii normale.

„Felul în care s-a făcut proiectarea nu a fost de la început cel mai fericit lucru, deoarece proiectanții nu au vizitat și nu au analizat amplasamentul secției si modalitățile de realizare ale proiectului”, spune Cristian Irimie, şeful secţiei de Obstetrică-Ginecologie a spitalului.

Situaţia este cunoscută la Ministerul Sănătăţii, dar autorităţile nu au stabilit deocamdată a cui e vina pentru ceea ce s-a întâmplat cu lucrările de reabilitare în toate aceste secţii.

„Se face proiectul de construcţie și începem să ne trezim. Tragerea la răspundere se face prin penalități și știu că există aceste mecanisme prin care penalizeză, reduc din plăți sau pun anumite penalități pentru a pedepsi pe cei care au greșit în proiectele lor”, spune secretarul de stat Raed Arafat.

România este ţara cu cea mai mare mortalitate infantilă din Europa. 9 copii dintr-o mie nu ajung la vârsta de un an. Cu alte cuvinte, în jur de 1.800 de nou-născuţi mor în fiecare an.

Proiectul aprobat de BEI şi de Banca Mondială prevede reabilitarea a 12 maternităţi, însă abia acum, la rectificarea bugetară, Guvernul a alocat bani pentru cofinanţarea lucrărilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
urna de vot
Alegeri prezidenţiale 2024. Votul în diaspora începe vineri: Care este programul secțiilor și cum pot vota...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...