Locul din București unde șoferii riscă o amendă de 870 de lei
Data publicării:
Șoferul care circulă pe banda rezervată autobuzelor, marcată ca atare, pe bulevardul Iuliu Maniu, din Capitală, riscă o amendă de cel puțin 870 de lei. Măsura a intrat în vigoare de joi, 19 decembrie 2019.
Banda unică pentru transportul în comun apăruse de câteva zile, numai că şoferilor puţin le păsa că este „unică”, circulau adesea pe ea. De amenzi nu putea fi vorba, pentru că poliţia locală nu avea atribuţii legale în acest sens, iar Brigada Rutieră aştepta deschiderea oficială. Ei bine, acest eveniment a avut loc joi.
Artera proaspăt refăcută cu 38 de milioane de lei a fost inaugurată joi dimineață, iar astfel, polițiștii Brigăzii Rutiere pot aplica sancțiuni pentru încălcarea legislației rutiere.
În lunile următoare, banda unică pentru autobuze și troleibuze, va fi extinsă în toate zonele care permit separarea mijloacelor de transport în comun de mașinile particulare.
„Ușor, ușor, cu implicarea Poliției Locale, Poliției Rutiere la nivel național, lucrurile încep să intre în normal. Intenția este să implementăm această logică pe toate bulevardele din sector și din București, acolo unde avem mijloace de transport în comun, astfel încât să avem o fluiditate foarte mare pe mijloacele de transport în comun. Bucureștiul nu a fost conceput pentru ceea ce se întâmplă astăzi. Trebuie să recunoaștem și să acceptăm acest lucru”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.