Turcan: Salariații la stat sau privat ajunși la vârsta de pensionare pot alege să lucreze până la 70 de ani. E un drept, nu o obligație

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, poart masca de protectie la o conferinta de presa
Ministrul Muncii, Raluca Turcan. Foto: Facebook/Raluca Turcan

Salariații angajați în sectorul public sau în cel privat, care au ajuns la vârsta legală de pensionare, pot alege să lucreze până la 70 de ani, a declarat joi ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a adăugat că este vorba despre un drept, nu o obligație.

Raluca Turcan a spus că ministerul pune joi în dezbatere publică proiectul de lege referitor la condițiile în care persoanele ajunse la vârsta legală de pensionare pot să continue activitatea până la 70 de ani.

Proiectul se adresează celor care au contract individual de muncă sau raport de serviciu, așadar și pentru sistemul public, și pentru sistemul privat.

"Pentru a opta să lucreze până la 70 de ani este suficient ca angajatul să depună o cerere la angajator cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de pensionare", a mai precizat ministrul Muncii. Ea a precizat că în sectorul public, pentru continuarea activității nu este necesar acordul prealabil al angajatorului.

În sectorul public, în cazul celor care aleg să lucreze până la 70 de ani se suspendă plata pensiei. Această regulă nu se aplică pentru sectorul privat.

"În mediul privat, nu poate fi interzis acest drept, angajatul care depășește vârsta legală de pensionare poate să cumuleze pensia și salariul. El este beneficiar al sistemului public de pensii, dar obține venituri în mediul privat.

Deci nu cumulează două surse de venit de la stat.

Rațiunea acestui proiect este să nu cumulezi două surse de venit de la stat", a afirmat Turcan.

Ministrul Muncii a spune că măsura aduce avantaje, prin faptul că, pe lângă faptul că persoana rămâne activă, are și posibilitatea de a-și menține nivelul salariului avut la împlinirea vârstei de pensionare.

"E un drept, nu o obligație. Legală rămâne posibilitatea de a se pensiona oricând", a adăugat Turcan.

Totodată, orice angajat aflat într-o asemenea situație, dacă vrea să revină asupra deciziei și dorește să se întoarcă la pensie, o poate face oricând și poate cere recalcularea pensiei, avantajul fiind majorarea pensiei proporțional cu perioada lucrată.

Ministrul Muncii a anunțat și care sunt excepțiile legate de aplicarea acestei măsuri legislative: "Evident că noi am plecat în acest demers cu dorința de a face o lege constituțională și atunci în mod evident trebuie să fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se află în mandate pe o perioadă definită de Constituție. De asemenea, vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturi de autor, în condițiile Legii 8/1996, personalul didactic prevăzut de Legea Educației Naționale, persoanele încadrate în gradul 3 de invaliditate pentru că există o decizie a Curții Constituționale, membrii Academiei Române și de asemenea persoanele din cadrul autorităților administrative autonome sau instituțiilor publice care la data intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mandat cu o durată prevăzută de lege. Aceasta este o măsură necesară astfel încât norma legală să fie constituțională."

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei