Video La 4 zile de la publicare, Guvernul a retras proiectul pentru taxarea mașinilor din centrele marilor orașe

Data publicării:
masini trafic bucuresti poluare
FOTO: Shutterstock

Guvernul retrage proiectul care introducea taxe noi pentru circulația în centrele marilor orașe. După ce măsura a fost pusă în transparență de Ministerul Dezvoltării, premierul a anunțat public că nu va mai fi discutată, pentru că este vorba de taxe noi, iar Coaliția nu și-a dat acordul pe ele. Ce omite Ciolacu să spună este că proiectul mare a fost adoptat încă de anul trecut, tot de actualul Guvern, cu tot cu taxe. Acum, era vorba doar despre normele prin care legea devenea funcțională. 

La patru zile de când a fost făcut public, proiectul care urma să limiteze traficul în marile orașe, asumat prin PNRR, a fost retras, pentru că ar fi introdus o taxă nouă pentru mașinile poluante. Fiind an electoral, pentru politicieni e un subiect mai mult decât sensibil.  

„Această inițiativă, care are un impact social ridicat și care introduce taxe noi, nu a parcurs în prealabil o etapă de consultare publică și nu a fost validată politic în interiorul Coaliției”, este mesajul transmis de premier pe Facebook. 

În București, poate măsura s-ar fi resimțit cel mai mult, acolo unde locuitorii pierd, într-un an, peste 90 de ore doar în trafic. Însă primarul Nicușor Dan nu s-a arătat nici el prea încântat. 

„Eu aştept o hotărâre de Guvern care să spună că primul ministru este şi primar şi cu asta am rezolvat tot. (...) Hai să împărţim totuşi atribuţiile în statul român! Noi suntem autoritate locală, lasă-ne să ne desfăşurăm politicile noastre locale pe maşini, pe trafic, iar tu, stat român, dacă vrei, repară-ţi Inspectoratul de Stat în Construcţii, pune un prefect care respectă legea, schimbă directoarea de la Agenţia de Protecţie a Mediului (...) pe baza actelor cărora s-au defrişat sute de hectare de spaţiu verde în Bucureşti în mandatul ei, întăreşte Parchetul, astfel încât să rezolve corupţia din urbanism şi după aceea vino la primar şi spune să ia măsuri pentru traficul din Bucureşti, pentru că toate chestiunile astea imobiliare, de care eu vorbesc de ani de zile, statul român se uită la ele, ba, mai mult, e complice”, a spus Nicuşor Dan, marţi, întrebat de jurnalişti privind Hotărârea de Guvern prin care marile oraşe trebuie să reducă nivelul de poluare. 

Specialiștii atrag atenția că e nevoie totuși să se ia măsuri. 

Galea Temneanu, director Agenția pentru Protecția Mediului Iași: „În toate marile aglomerări urbane traficul are o contribuție majoră la calitatea aerului. Fiind una din sursele cheie care contribuie la calitatea aerului este recomandat și chiar sunt obligați cei responsabili să găsească, să identifice și să ia acele măsuri eficiente pentru a reduce poluanții”. 

O măsură similară a fost deja adoptată în Brașov, acolo unde circulația în Centrul Vechi este complet interzisă, însă doar în weekend. 

Reinhold Stadler, specialist mobilitate urbană: „E foarte important să înțelegem cauza și contextul în care funcționează. În Brașov ne-am dat seama că centrul se blochează când sunt foarte mulți turiști. Nici nu mai e vorba de poluare. E vorba că nu mai poți să ieși din centru. 
În București situația e diferită. Avem turiști însă, presiunea foarte mare e pe traficul zilnic și pe locurile de muncă”. 

În ciuda temerilor de la Centru că măsura ar fi una nepopulară, oamenii nu s-au arătat reticenți. 

-„Această propunere trebuia luată de mult”. 

-„Dacă am avea ca în străinătate să ne deplasăm ușor, da”. 

-„Sincer, da. La cât e de greu...m-am învârtit 10 minute ca să găsesc loc de parcare”. 

-„Din punctul meu de vedere, mi se pare normal, vrei să ajungi în centru, plătești”. 

-„Orașul e prea aglomerat și ar fi mai OK pentru noi în Cluj să circulăm ușor”. 

Proiectul nu este însă unul nou. Același Guvern a adoptat legea mare anul trecut, cu tot cu mențiunea că vor fi introduse taxe pentru mașinile poluante. Ce pusese acum în transparență Ministerul Dezvoltării erau doar normele de aplicare, care ar fi intrat în vigoare din 2025.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Sondă de petrol.
Compania ungară Mol susţine că renunţarea la importurile de petrol rusesc este nerealistă, în pofida...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...