Klemm, despre evoluţia relaţiilor din români şi maghiari: Urmărim cu mare atenţie
Data publicării:
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat luni, la Miercurea Ciuc, referindu-se la evoluţia relaţiilor dintre majoritatea românească şi minoritatea maghiară, că acesta este un subiect urmărit cu mare atenţie şi şi-a exprimat speranţa că toate minorităţile sunt pe deplin respectate în România.
Ambasadorul SUA în România a precizat, la finalul unei întrevederi pe care a avut-o cu prefectul judeţului, Jean-Adrian Andrei, că se află în Transilvania pentru o săptămână şi vizitează mai multe judeţe, dar în mod special a vrut să vină în Harghita.
„Sunt în Transilvania pentru o săptămână şi vizitez mai multe judeţe, dar în mod special am vrut să vin în Harghita. Este a treia mea vizită, am fost acum doi ani şi iarna trecută. Am descoperit frumuseţea judeţului şi a oamenilor, bineînţeles. Este extraordinar şi vin de câte ori am ocazia”, a arătat Hans Klemm.
Întrebat cum comentează evoluţia relaţiilor dintre români şi maghiari, Klemm a replicat că acesta este un subiect urmărit cu mare atenţie.
„Este ceva ce urmărim cu mare atenţie (n.r. - evoluţia relaţiilor dintre români şi maghiari) şi încerc să fiu optimist şi cu speranţa că nu numai minoritatea maghiară, dar şi celelalte minorităţi sunt pe deplin respectate în România”, a declarat Hans Klemm, răspunzânzând unei întrebări din partea presei.
Diplomatul american a avut, luni, întâlniri cu preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, cu prefectul judeţului, Jean-Adrian Andrei şi cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, prezenţa presei nefiind permisă la aceste discuţii.