Potop în România |Cod roșu la Galați. 510 oameni au fost evacuați

Data actualizării: Data publicării:
inundatii galati fb

A fost potop în Galaţi, judeţ aflat sub cod roşu de inundaţii până la ora 21:00. În comuna Pechea a plouat în şase ore cât pentru două luni, spun meteorologii. 500 de oameni au fost deja evacuaţi de militari şi pompieri din calea apelor revărsate. Pe o porţiune din Drumul Naţional 25, care leagă oraşele Galaţi şi Tecuci, s-a adunat apă de jumătate de metru înălţime şi circulaţia a fost oprită.

Ionuţ Negru, reporter Digi24: „Cod roşu de inundaţii în localitatea Pechea din judeţul Galaţi. Drumul judeţean 251 este inundat. Oamenii sunt trecuţi dintr-o parte în alta a localităţii cu ajutorul unui buldoexcavator. Sunt zeci de case inundate şi oameni care sunt în acest moment evacuaţi.”

În zorii zilei, comuna Pechea era sub ape. Pâraiele s-au umflat iar de pe versanţi au început să curgă şuvoaie mari de apă. Oamenii au încercat să construiască baraje din saci cu nisip, dar totul a fost în zadar. Într un final au abandonat tot şi au urcat în bărcile pompierelor.

Mihăiţă Măncilă, primarul comunei Pechea: „Apa este, în centrul comunei, de 1,20 metri. Am acţionat cu sistemul de alarmare din comună. Am evacuat majoritatea persoanelor.”

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne: „Au fost trimise forţe cu motopompe de capacitate mare cu unitatea specială de intervenţii a IGSU de la Ciolpani, de la Călăraşi şi de la Ialomiţa.”

Militarii chemaţi în ajutor de autorităţile locale i-a ajutat pe oameni să iasă din case şi în localitatea Cuza Vodă, unde au fost inundate sute de gospodării.

Probleme au fost şi în Smârdan, o localitate aflată la 15 kilometri de Galaţi.

„Este un drum pe care se scurge apa de pe nişte străzi care sunt în pantă şi din cauza asta s-a ajuns la situaţia asta”, spun unii localnici.

Alţii n-au mai aşteptat ajutor şi au traversat întinderea de apă cu maşina, pentru că aveau de luat de la şcoală copii.

Circulaţia pe drumul naţional DN25 între localităţile Tudor Vladimirescu şi Vameş a fost oprită. Zeci de şoferi care voiau să ajungă de la Tecuci la Galaţi au făcut cale întoarsă.

În oraşul Galaţi, ploaia torenţială a dat peste cap circulaţia trenurilor.

Oana Brânzan, purtătoarea de cuvânt a CFR SA: „Se circulă cu restricţie de viteză de 5 km pe oră în zona macazurilor dar şi pe anumite secţiuni de cale ferată.”

Din cauza inundaţiilor, primarii din trei localităţi gălăţene au luat decizia să suspende orele la şcoală.

inundatii pechea galati3

Circulaţia a fost închisă şi pe pe un segment din Drumul Naţional 24D, care leagă Galaţiul de Bârlad.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne: „Am luat decizia, împreună cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, să trimitem forţe de sprijim către Galaţi. Acolo au fost trimise forţe cu motopompe de capacitate mare, de 10.000 de litri pe minut, şi motopompe mai mici, de 3.000 de litri pe minut, au fost trimise cu unitatea specială de intervenţii a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, de la Ciolpani, cu echipe de la Călăraşi şi de la Ialomiţa. Sunt pe drum şi urmează să sosească în judeţul Galaţi şi vor rămâne acolo cât este nevoie de ele. În acelaşi timp, monitorizăm situaţia şi dacă va fi nevoie de completarea acestui sprijim, o să o facem. Autorităţile judeţene şi locale se ocupă de acest lucru. Au fost evacuate deja 500 de persoane. Doar pe limie preventivă este evacuarea lor. Cele 510 persoane sunt din trei localităţi. Au fost evacuate din una 220 de persoane, din alta 250 şi din a treia 60 de persoane. Pentru aceste persoane există posibilităţi de cazare temporară şi, bineînţeles, există posibilitatea ca aceia care doresc să meargă la rude până ce se termină codul roşu şi pot să se întoarcă acasă.”

 


ACTUALIZARE. De teama aglomeraţiei şi a blocajelor, autorităţile din Bacău au decis în această dimineaţă să întrerupă cursurile în toate şcolile din oraş. Elevii au fost trimişi acasă începând cu ora 11. Judeţul este sub cod portocaliu, cel puţin până diseară.

Două şcoli din Galaţi au fost de asemenea închise, iar elevilor li s-a spus să rămână acasă. Măsura a fost luată preventiv de autorităţile locale, de teama inundaţiilor.

Cursurile au fost oprite și la o şcoală din Ploieşti după ce, din cauza ploilor abundente, apa a intrat în subsol.


În Galați, traficul feroviar a fost blocat timp de câteva ore, după ce calea ferată a fost acoperită de ape. De asemenea, de azi-noapte circulaţia pe Drumul Naţional 10, în judeţul Buzău, este închisă. 

În gara din Galați, șase trenuri nu au putut pleca și multe au întârzieri. Pe calea ferată există o cantitate mare de apă, după ce a plouat toată noaptea. 

Circulaţia trenurilor de marfă este blocată în zona Gării Barboşi, în timp ce trenurile de călători circulă cu viteză redusă, cu maximum 5 kilometri/oră.

Pompierii intervin pentru evacuarea apei care a acoperit liniile ferate din gara Galaţi. 

De asemenea, pe mai multe artere importante circulația fie a fost oprită, fie se circulă cu dificultate. 

De asemenea, două școli din județul Galați au fost închise.

Din cauza căderilor de stânci, provocate de precipitațiile abundente, circulația pe DN10 între Buzău și Brașov este oprită la kilometrul 80, la Siriu. 

Ruta ocolitoare pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone este Buzău – DN 10 – Cislău – DJ 102 B – Vălenii de Munte – DN 1 A – Cheia – Săcele – Braşov, a precizat inspectorul principal Adrian Creangă de la Centrul Infotrafic.

Pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone ruta ocolitoare este Buzău – DN 1 B – Ploieşti – DN 1 A -Braşov.

Se circulă îngreunat și pe DN10 Ploiești- Buzău

De asemenea, se circulă cu dificultate și pe DN2 Focşani-Bacău.

 

 

Cod portocaliu de inundații

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi abundente în 14 judeţe de aseară, de la ora 18. De atunci plouă fără oprire. Hidrologii avertizează că urmează inundaţii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis codul portocaliu pentru judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Prahova, Constanţa, Tulcea şi zona de munte a judeţului Dâmboviţa. Avertizarea este valabilă de marţi, ora 18.00, până miercuri, la ora 20.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...