Casa dărăpănată a unui bătrân de la marginea Galaţiului a fost inundată de apele revărsate pe străzile din cartier. La fel s-a întâmplat şi cu alte patru case. Cei mai mulţi locuitori din zonă sunt bătrâni şi au cerut ajutorul pompierilor să le scoată apa din case şi curţi.
„Apă pluvială. S-a strâns. Sunt mai multe case în care a intrat apa. Nu am fost solicitaţi să facem evacuarea zonei deocamdată, dar, dacă se va impune, vom evacua persoanele”, spune Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt ISU Galaţi .
A plouat fără încetare în ultimele ore la Galaţi. Din cauza sistemului de canalizare defect, casele şi gospodăriile din zona periferiei au fost inundate. Apa a ajuns să depăşească jumătate de metru, iar pompierii încearcă să o evacueze cu ajutorul unei motopompe.
Nu este prima dată când au loc inundaţii în zonă. Probleme apar la fiecare ploaie puternică, din cauza sistemului de canalizare nemodernizat.