INFORMARE DE VREME REA. Ploi torenţiale şi grindină până joi seară

Data publicării:
ploaie meteo mediafax

Mâine, vremea va fi în general instabilă. Vor fi averse cu tunete, fulgere şi vânt în Maramureş, Moldova, Transilvania, Oltenia, Muntenia şi în partea continentală a Dobrogei. Cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metrul pătrat. Câţiva stropi de ploaie sunt aşteptaţi şi în celelalte regiuni, mai ales după-amiază şi seară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 20 şi 30 de grade.

Şi locuitorii Capitalei vor avea nevoie de umbrele. Trecător, îşi vor face apariţia ploile de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va fi liniştit, iar maxima zilei va fi în jur de 26 de grade. Presiunea atmosferică va începe să scadă uşor.

Nu scapă de ploile de vară nici turiştii aflaţi pe litoral, însă aceştia vor avea parte şi de multe perioade însorite. Temperaturile sunt în continuare foarte plăcute. 30, poate chiar 31 de grade vor fi la amiază pe malul mării, în timp ce în apă se vor înregistra 24 de grade.

La munte, norii vor aduce ploi abundente, fenomene electrice, vânt intens şi grindină. Izolat se pot strânge peste 50 de litri pe metrul pătrat şi vor fi condiţii de grindină. Cum tendinţa vremii este de răcire, temperaturile se vor încadra între 12 grade în Ceahlău şi 19 grade doar pe Valea Prahovei, în Predeal.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri