Şi-au petrecut vacanța de iarnă alături de familii, acasă, iar acum s-au întors în cămine gata să înceapă cursurile. Este vorba despre miile de studenţi, care şi-au reluat viața în campusuri, alături de colegii de camere. Deşi sunt mulţumiţi de condiţiile de cazare, mulţi dintre ei și-ar dori să plătească mai puțin pentru ele.
Marian locuiește de patru ani în căminele Universitații Agricole din Timișoara. Nu a fost întotdeauna mulțumit de camerele în care a locuit, însă acum, spațiile de cazare au fost modernizate și locuiește cu mai puțini colegi în cameră.
Colegul lui, Iulian, stă de opt ani în cămin. El a ales să rămână în campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului pentru că, spune el, sunt condiții mai bune decât în alte campusuri universitare.
Totuși, tinerii nu sunt pe deplin mulțumiți. Și-ar dori ca taxele pe care le plătesc pentru cazare să fie reduse. Acum, plătesc între 125 și 300 de lei pe lună,în funcție de numărul de colegi din cameră.
„Avem, într-adevăr, niște discuții referitoare la taxe, noi cerem să fie un pic mai mici, conducerea spune că deocamdată acestea sunt calculele”, spune Bogdan Costea - președintele Ligii Studenților Agro-Vest.
La Constanţa, în cele două săptămâni de vacanţă, administratorii căminelor au remediat defecţiunile existente, iar în unele cămine vor să amplaseze şi lifturi.
Studenţii care primesc bursă plătesc 150 de lei în fiecare lună pentru a sta în cămin, iar ceilalţi trebuie să achite 250 de lei. În preţ sunt incluse şi cheltuielile pentru apă caldă, căldură şi internet.