„Happy or Not”. Sistem de măsurare a nivelului de satisfacţie a pasagerilor, pe Aeroportul "Henri Coandă"

Data publicării:
aeroport otopeni - site oficial- httpwww.bucharestairports.ro

 

"Sistemul "Happy or Not" aplicat în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti include un număr de opt dispozitive, care afişează o întrebare la care pasagerii pot răspunde apăsând unul din cele patru butoane-icon (figurate de la "very happy" până la "very unhappy"). Acest sistem va monitoriza şi măsura, în timp real, nivelul de satisfacţie a pasagerilor atât faţă de calitatea serviciilor din aeroport, cât şi faţă de angajaţii care realizează respectivele servicii", se arată într-un comunicatul de presă al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti

Potrivit sursei citate, primul domeniu asupra căruia pasagerii îşi pot exprima gradul de satisfacţie este cel al parcărilor publice, însă în acest an vor mai fi monitorizate în acest fel serviciile de curăţenie, check-in, retail şi securitate.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a precizat că sistemul "Happy or Not" este şi în alte aeroporturi europene, printre care Heathrow - Londra, Lutton - Londra, Newcastle, Lyon, Tallin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...