Cătălin Berenghi a plantat porumb, căpşuni, roşii şi flori în grădina improvizată pe unul din trotuarele de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală.
Grădina atât de admirată de trecători este însă o formă de protest.
„Sunt nemulțumit pentru că Primăria Capitalei și Administrația Străzilor îşi bat joc de noi. Au decopertat acum o lună şi jumătate pe trotuarul acesta, pe partea celalată acum 2 luni jumătate și vor termina de aranjat asta cine știe, peste vreo 2-3 luni, Până atunci am timp să se coacă porumbul, roșiile sunt în pârg. Am pus și mentă. Își bat joc de noi, trebuie să luăm măsuri. Atitudine civică”, spune Cătălin Berenghi.
Bucureştenii care locuiesc în clădirile din zonă spun că şantierul le creează mereu probleme. Cătălin Berenghi explică: „Suntem în centrul Bucureștiului. Săpămâna trecută nu am avut curent . De cinci ori ni s-a oprit curentul. Avem probleme cu canalizarea. Ni se înfundă canalizarea. Nu avem apă in centrul Bucureștiului. Este afectată rețeaua de internet”.
Reprezentanţii Administraţiei Străzilor recunosc că protestul tânărului este îndreptăţit.
„Administraţia Străzilor Bucureşti va sancţiona constructorul care execută lucrarea, pentru depăşirea termenului, prin aplicarea de penalităţi la plata facturii”, arată instituția.
Acum doi ani, Cătălin Berenghi a plantat flori şi copăcei într-un şanţ rămas după lucrări de reparaţii la o ţeavă, tot pe bulevardul Regina Elisabeta. A fost amendat, dat a contestat sancţiunile în instanţă şi a câştigat. La o zi după protestul său, şoseaua a fost reparată.