Ghid turistic: Există două tipuri de turişti - japonezii şi ceilalţi
Data actualizării: Data publicării:
În vacanţă, organizată în grup, sau într-o excursie de o zi, se întâmplă ca turiştii să mai întârzie şi să nu respecte programul stabilit, iar din punctul de vedere al punctualităţii şi al respectului faţă de turiştii dintr-o excursie, există două tipuri de turişti: japonezii şi restul, spune un ghid turistic al touroperatorului Christian Tour, Ianis Kozaridis.
„Japonezii vin la timp, sunt mereu respectuoşi, nu lasă o scamă după ei în autocar sau la hotel. De exemplu, după ce fumează, adună mucurile de ţigară într-o cutie specială pe care o golesc ulterior”, a declarat Ianis Kozaridis.
Kozaridis e ghid de turism autorizat de la 19 ani. El afirmă că a avut parte de câteva cazuri „uşoare” cu turişti care nu au respectat locul şi ora de întâlnire la Side şi Istanbul, în Turcia, la Anacapri în Italia.
„Ne-am regrupat la următorul punct prestabilit, turiştii întârziaţi suportând pe cont propriu cheltuielile de transport”, subliniază el.