GALERIE FOTO. Concert la Palatul Cotroceni pentru personalul medical implicat în #Colectiv

Data publicării:
concert madrigal colectiv fb

Președintele Klaus Iohannis a spus că evenimentul din clubul Colectiv a marcat întreaga țară.

Ne sunt încă proaspete în minte gesturile de solidaritate umană, dăruirea și generozitatea celor care au venit în ajutorul victimelor, în noaptea tragediei, în zilele ce au urmat și până astăzi. Oameni care n-au ajuns în lumina reflectoarelor, pe care puțini îi cunosc, cu priceperea și forțele proprii au dat tot ce au putut pentru a salva vieți și pentru a alina suferințe. Vă mărturisesc că am fost mișcat de aceste gesturi”, a spus Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

El a arătat că solidaritatea umană izvorăște din bunătate, toleranță și respect pentru viața celui de lângă tine, iar cei din sistemul medical și de urgență și-au dedicat viața și cariera salvării oamenilor și zi de zi fac eforturi pentru a le acorda ajutor, îngrijire și liniște sufletească semenilor.

Plecând de la exemplul pe care îl dați, sunt convins că unitatea și solidaritatea, respectul reciproc și dedicarea pot deveni o constantă în societatea noastră. Pornind de la astfel de principii, avem șansa să progresăm ca societate”, le-a spus șeful statului cadrelor medicale prezente la Palatul Cotroceni.

concert madrigal colectiv fb
concert madrigal colectiv fb

El a adăugat că a fost impresionant și de valul de solidaritate din afara granițelor.

Un moment dramatic a funcționat ca un adevărat catalizator. Indiferent de apartenență sau naționalitate, oamenii s-au unit pentru un țel comun, pentru a-i ajuta pe semenii lor aflați în nevoie și suferință. Este, dacă vreți, declarația simbol a umanității, care arată că altruismul și solidaritatea nu cunosc granițe. Vreau să le mulțumesc cu această ocazie și reprezentanților statelor prietene care au acordat asistență pentru cei aflați în suferință”, a completat Klaus Iohannis.

La eveniment au fost invitate aproximativ 500 de cadre medicale — medici, asistente, personal sanitar — care s-au implicat în mod activ, printr-o mobilizare exemplară, în acordarea asistenței medicale răniților de la club Colectiv, precizează Administrația Prezidențială.

De asemenea, au fost invitați și reprezentanți ai ambasadelor statelor care, din primul moment al tragediei, și-au manifestat disponibilitatea de a contribui material și prin ajutor medical calificat, ulterior acționând efectiv prin preluarea pacienților transportabili în clinici de specialitate din străinătate.

Președintele Klaus Iohannis a postat, după eveniment, un mesaj și mai multe fotografii pe pagina sa de Facebook.

Am trăit cu toții momente cutremurătoare în noaptea tragediei de la Colectiv. Evenimentele dramatice au scos însă la iveală curajul, dăruirea și solidaritatea cadrelor medicale. Am fost mişcat de toți cei care, cu priceperea şi forţele proprii, au dat tot ce au putut pentru a salva vieți și pentru a alina suferințe. Impresionant a fost și valul de solidaritate din afara granițelor. Indiferent de apartenență sau naţionalitate, oamenii s-au unit pentru un ţel comun, pentru a-i ajuta pe semenii lor aflaţi în nevoie şi suferinţă. Le-am mulțumit, în această seară, tuturor celor care au venit în ajutorul victimelor din acea noapte, în zilele ce au urmat și până astăzi, pentru exemplul de care au dat dovadă”, a scris președintele.

Am trăit cu toții momente cutremurătoare în noaptea tragediei de la Colectiv. Evenimentele dramatice au scos însă la...

Posted by Klaus Iohannis on Monday, December 21, 2015

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei