FOTO. „Tăcerea forței”. Sute de motocicliști cer urgentarea anchetei în cazul accidentului de la Sânzieni

Data publicării:
motoare alba iulia5

Fotografii: Free Riders, motociclism.ro

Motocicliștii au purtat banderole albe, și-au așezat căștile în fața motoarelor și au manifestat în liniște. „Acest protest va fi unul pașnic, unde sunetul tobelor de eșapament va fi înlocuit de tăcere. O tăcere tristă, menită să tragă un semnal de alarmă pentru autoritățile competente în vederea urgentării soluționării acestui caz”, se arată în comunicatul organizatorilor.

La manifestație a participat și fondatorul trupei Phoenix, Nicu Covaci.

Peste o săptămână este programată o altă manifestație, de această dată în localitatea Sânzieni, unde s-a petrecut accidentul.

Accidentul de la Sânzieni a avut loc în 10 august. Un bărbat de 37 de ani care conducea o motocicletă dinspre Târgu Secuiesc către Miercurea Ciuc a accidentat o fată de 11 ani care traversa strada neregulamentar şi fără să se asigure.

Motocicleta a ieşit de pe şosea şi s-a izbit de zidul unui imobil. Motociclistul a murit, iar o femeie de 44 de ani, aflată şi ea pe motocicletă, a fost rănită. Răni a suferit și fetița.

La locul accidentului s-a un alt motociclist, care a încercat să-i ajute pe răniți, dar a fost atacat de rudele fetei.

Poliţiştii din Covasna au audiat patru bărbaţi în legătură cu înjunghierea motociclistului. Unul dintre ei a fost reţinut, ca principal suspect, iar ceilalți trei sunt cercetați în libertate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri