Firea: Cei mai mulţi dintre părinţii care au sunat nu aveau nevoie de ajutor real pentru copii

Data publicării:
firea fb

 Primarul Capitalei Gabriela Firea spune că aproximativ 150 de persoane au solicitat un asistent social de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială (DGASMB) care să supravegheze copiii în zilele de joi şi vineri, când şcolile sunt închise în continuare din cauza vremii, însă doar câteva au avut nevoie în mod real de ajutor, restul sunând doar ca să verifice dacă serviciul funcţionează.

"Odată cu anunţarea închiderii şcolilor pe parcursul întregii săptămâni, deşi cei mai mulţi părinţi au apreciat această măsură, s-au auzit şi nemulţumiri. E firesc, e democraţie. Dar am venit în sprijinul acelor familii care nu au avut posibilitatea să rezolve situaţia copiilor care nu mergeau la şcoală şi am pus la dispoziţie un telefon gratuit şi i-am rugat să scrie online o cerere de solicitare a unui asistent social", a declarat miercuri Gabriela Firea.

Ea a spus că până marţi seară DGASMB a primit aproximativ 150 de apeluri, însă foarte puţine au fost reale.

"Toate persoanele care au sunat au fost sunate înapoi. Din nefericire, foarte puţine persoane s-au dovedit că doresc în mod real să primească un ajutor din partea primăriei. Celelalte persoane nu doreau decât să afle dacă acest serviciu funcţionează. Toţi părinţii care nu au altă soluţie pot face aceste solicitări, dar trebuie să fie reale. Nu să denigreze şi să jignească", a declarat Gabriela Firea.

La intervenţiile jurnaliştilor care au spus că sunt părinţi care au solicitat ajutor, însă nu au fost sunaţi înapoi, Firea a negat şi a acuzat un post de televiziune că dezinformează.

"Nu există niciun caz în care oamenii să fi sunat şi să nu fi fost contactată. Este o minciună", a subliniat primarul.

Părinţii copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani pot face o cerere în care pot solicita un supraveghetor din cadrul centrelor de îngrijire şi educaţie timpurie pentru copii, pentru zilele de joi şi vineri, în intervalul 8.30 – 16.30. Cererea se transmite completată şi semnată pe adresa de mail registratura@dgas.ro până miercuri, ora 19.00.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei