Din aceşti bani, până la sfârşitul anului, vor fi deschise două întreprinderi în care prioritate la angajare vor avea persoanele defavorizate.
Una dintre întreprinderile sociale va fi un centru de informare turistică, prin care se va promova zona istorică a orașului şi prin care se vor vinde şi pachete turistice.
Locuitorii din Sebeș, dar și turiștii vor putea cumpăra oferte în țară, dar și în străinătate, la cel mai mic preț, după cum spun autoritățile.
Va fi deschisă şi o minitipografie unde se vor edita noua revistă a Primăriei Sebeș, precum și materiale publicitare. Prin acest proiect, locuitorii din Sebeș vor avea 20 de noi locuri de muncă. Potrivit reprezentanților administrației locale, aceasta este cea mai mare finanțare pe care municipiul a primit-o până în prezent.