File de somon, retras din magazinele Carrefour. Cei care l-au consumat şi au febră și dureri de cap sunt sfătuiți să meargă la medic

Data publicării:
somon
File de somon. Foto: Shutterstock

Două loturi de file de somon norvegian afumat sunt retrase de la vânzare din magazinele Carrefour şi rechemate de clienţi din cauza prezenţei bacteriei Listeria monocytogenes. Persoanele care au cumpărat acest produs sunt sfătuite să nu îl consume şi să îl returneze. Totodată, cei care au consumat acest produs şi au febră, cu sau fără dureri de cap, sunt sfătuiţi să meargă la medic, întrucât simptomele pot sugera listerioza, boală potenţial gravă, cu un timp de incubaţie de până la opt săptămâni.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), societatea Ocean Fish S.R.L. a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului ”File somon norvegian afumat 200 g”, ca urmare a evidenţierii prezenţei Listeria monocytogenes.

somon-afumat-carrefour
File de somn. Foto: ANSVSA

Astfel, Carrefour România S.A. retrage de pe piaţă şi recheamă de la consumatori acest produs, sub brandul Carrefour Extra, nr. Lot/DLC: 08092023 / 08.09.2023 şi nr. Lot/ DLC: 17092023 / 17.09.2023.

”Se recomandă persoanelor care deţin produse din loturile descrise mai sus să nu le consume ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Persoanele care au consumat produsele menţionate mai sus şi care prezintă febră simplă sau însoţită de dureri de cap sunt rugate să consulte medicul şi să raporteze acest consum. Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum şi cele în vârstă trebuie să acorde o atenţie deosebită acestor simptome. Aceste simptome pot sugera listerioza, boală potenţial gravă, cu un timp de incubaţie de până la opt săptămâni”, a precizat sursa citată.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei