Explicație. De ce unii români au simțit două cutremure

Data actualizării: Data publicării:
cutremur thinkstock

Mircea Radulian, directorul ştiinţific al INFP, a explicat într-o intervenție telefonică la Digi24 de ce unii oameni au simțit că s-au produs două cutremure succesive în noaptea de marți spre miercuri, când în zona seismică Vrancea a avut loc un seism de magnitudine 5,3, la adâncimea de aproximativ 99 de km.

Mircea Radulian a spus că acest cutremur a fost unul „normal” pentru zona seismică Vrancea. „De magnitudine moderată, îl considerăm noi. Astfel de cutremure apar la intervale de câțiva ani. În acest an am avut două cutremure de peste 5. Cel de acum și cel din septembrie”, a subliniat el.

În ceea ce privește faptul că, de exemplu, seismul s-a simțit și la Brașov, Mircea Radulian a spus că „iese puțin din tipare”.

„Cutremurele vrâncene se simt foarte bine pe direcția N-E, S-V, spre Câmpia Română. Având în vedere că mecanismul acestui cutremur nu a fost tipic pentru Vrancea, pentru că cel tipic reprezintă o radiație puternică, e un plan de falie orientat pe direcția Moldova-Câmpia Română. În acest caz, mecanismul a avut un plan de falie orientat perpendicular, spre Transilvania. Acest lucru implică o oarecare schimbare a distribuirii energiei eliberate. E ceva mai puternică către Transilvania și Dobrogea”, a adăugat directorul ştiinţific al INFP.

Întrebat despre faptul că unii oameni au avut senzația că au fost două cutremure la scurtă distanță, Mircea Radulian a precizat că aceștia „au reușit să simtă și prima mișcare”.

„În cazul unui cutremur vrâncean apare prima mişcare, undele P, care se produc spre verticală preponderent și cu amplitudine mai mică. E urmată la interval de aproximativ 20 de secunde de unda secundară, mai puternică. Dacă au simțit cele două unde e ca și cum ar fi simțit două mișcări separate. Prima mișcare se produce scurt și de mică amplitudine, după care urmează o pauză de câteva secunde și a doua mișcare mai puternică”, a explicat Mircea Radulian, directorul științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...