Experiment Digi24. Cât vă costă timpul petrecut în trafic

Data publicării:
experiment digi24


EXPERIMENT. Reporter Digi24, Adrian Cojocaru: Suntem la intrarea în Bucureşti, în zona Militari. Vom pleca din acest punct pentru a ajunge apoi în zona Unirii. Un drum de 11 kilometri care, în condiţii de trafic normal, e parcurs în 23 de minute. Să vedem ce înseamnă să pleci, în Bucureşti, la opt fără zece dimineaţa.

Varianta optimă de a ajunge în centru înseamnă parcurgerea bulevardului Iuliu Maniu, unul dintre cele mai aglomerate din oraş. Preia traficul de pe Autostrada 1 şi dintr-un cartier cu peste o sută de mii de locuitori.

Şi altă variantă de ocolire?

Ar mai fi prin spatele blocurilor, dar e la fel de aglomerat”, spune un șofer.

„Cam cât îţi ia să parcurgi drumul ăsta?”

Cam 40 de minute, până la Eroilor”.

GPS-ul pierde rapid o primă bătălie cu timpul estimat.

Reporter Digi24: Este ora 08:13 minute. Au trecut deja cele 23 de minute arătate de GPS şi nu am efectuat decât 2,7 kilometri din traseul nostru. Mai avem încă aproape 8 kilometri până la destinaţie.

Aşa se explică de ce bucureştenii ajung să se trezească cu o oră şi jumătate mai devreme decât restul europenilor doar ca să nu întârzie la serviciu. Iar viteza medie de deplasare este în jur de 20 de kilometri pe oră.

Reporter Digi24: Abia după ce am traversat întreg bulevardul Iuliu Maniu reuşim pentru prima oară să cuplăm în treapta a treia a cutiei de viteze.

Timpul de aşteptare în coloană este cu 90% la sută mai mare dimineaţa şi seara faţă de restul zilei.

Reporter Digi24: Este ora 08:47 de minute. Am ajuns în sfârşit în Piaţa Unirii. Un drum de 11 kilometri pe care l-am parcurs în exact 57 de minute, dublu faţă de cât arăta la început GPS-ul.

Studiul de trafic mai arată că, anual, ca să ajungă la serviciu, un bucureştean stă în trafic cu 103 (!) ore mai mult decât ar fi normal. Înseamnă cam patru zile.

- Ce aţi putea face cu cele patru zile?

În concediu, la mare, oriunde. M-aş bucura de patru zile în plus”, spune un șofer.

Un calcul: La un venit de 14,2 lei/oră înseamnă  o pierdere anuală de 1.471 lei! Aproape un salariu mediu pe economie. Deci, dacă ar folosi aceste ore la birou, şi nu pe drum, bucureştenii ar putea câştiga aproape 1.500 de lei în plus pe an.

Timpul petrecut în coloană arde şi la buzunar. Carburantul folosit costă cel puţin 350 de lei. Echipa Digi24 a dus experimentul până la capătul celălalt al oraşului.

consum la ralanti: 0,6 l/100 km

consum extra anual: 61,8 litri

Reporter Digi24: Am ajuns şi în celălalt capat al oraşului. Suntem la ieşirea din Capitală, în zona Colentina. Din Piaţa Unirii şi până aici am făcut 37 de minute faţă de 21 cât arăta iniţial GPS-ul. Traversarea Bucureştiului de la vest la est a însemnat un drum de o oră şi 34 de minute, faţă de 44 cât ar fi trebuit să facem în mod normal. De aceea, Bucureştiul este cel mai aglomerat oraş din Europa şi al optulea din lume.

Pe primul loc în topul mondial al oraşelor sufocate de maşini este Istanbul: 58 la sută din trafic înseamnă ambuteiaje. Urmează Mexico City, cu 55 la sută şi Rio de Janeiro cu 51 de procente trafic blocat la ora de vârf. În studiu au fost incluse 146 de oraşe din peste 30 de ţări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...