Mihai Gâdea şi Mircea Badea au comentat, marţi, eliberarea condiţionată din închisoare a patronului lor, Dan Voiculescu. Potrivit procurorului DNA, Voiculescu nu a achitat prejudiciul şi nici cheltuielile judiciare.
”Decizia de astăzi a instanței este una care nu are cum să nu te bucure, după trei ani de coșmar, de iad, de decizie nedreaptă", a fost prima reacţie a lui Mihai Gâdea, directorul postului Antena 3. "Pe de altă parte, după aproape trei ani de zile, decizia de astăzi nu poate să te bucure până la urmă foarte tare pentru că din viața unor oameni au fost furați niște ani, într-un mod nedrept, de către un procuror care este acuzat de fapte grave de corupție, de o judecătoare care a fost exclusă din magistratură de către judecătorii din CSM, după ce Băsescu și tot sistemul său opresiv au făcut ceea ce nu a făcut nimeni în România în ultimii 27 de ani”, a adăugat acesta.
La rândul său, Mircea Badea a declarat, marţi seară, că decizia ar fi trebuit dată mai demult, că nu e niciun miracol, iar Dan Voiculescu nu a afişat deloc aerul unui om înfrânt. "Din punctul de vedere al dreptății, nu s-a întâmplat nimic azi, omul pur și simplu a făcut fracția de pușcărie și a ieșit. De fapt, trebuia să iasă acum câteva luni, dar acest sistem din România, pe care unii se încăpățânează să îl numească justiție a zis <<lasă să mai stea>>. Nu s-a întâmplat niciun miracol, nu a fost nicio răsturnare de situație teribilă. (...) Miracolul este că este foarte articulat, foarte coerent, vivace pentru un om care nu a mâncat de cinci zile nimic. Am fost plăcut surprins să-l văd în acest fel. Mă așteptam ca după trei ani de pușcărie, plus zilele acestea de grevă a foamei impusă de condiția medicală să fie altfel. Nu a fost deloc mesajul unui om înfrânt, dimpotrivă și mi-a plăcut mult să îl găsesc altfel", a declarat Badea.
DNA: "Condamnatul nu a achitat prejudiciul"
În timpul audierilor pentru eliberarea conduționată, procurorul DNA a arătat că Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de îndreptare după ce a fost condamnat.
„Condamnatul nu îndeplineşte condiţiile pentru liberarea condiţionată. A câştigat 57 de zile din muncă şi 330 de zile din elaborarea de lucrări ştiinţifice. Este o disportie vădită între ele. Comportamentul acestuia rezultă şi din concluziile comisiei din penitenciar, care a arătat că nu îndeplineşte condiţiile şi că scopul pedepsei nu a fost atins. În motivarea sentinţei Judecătoriei Sector 5 (care a decis liberarea condiţionată n.red.) nu s-a făcut nicio referire la concluziile comisiei din penitenciar. Instanţa nu şi-a motivat înlăturarea concluziei comisiei din penitenciar care a dat aviz negativ în ceea ce priveşte liberarea condiţionată”, a arătat procurorul DNA, care a continuat şi a arătat că în timpul detenţiei Dan Voiculescu nu a avut „un comportament merituos, ci unul normal”. „Condamnatul nu a achitat prejudiciul şi nici măcar cheltuielile judiciare către stat”, a arătat procurorul. Detalii AICI.