Elefanți, cămile și show aviatic de ziua unei comune din județul Constanța
De şapte ani, ziua comunei Peştera este celebrată cu mare fast. Anul acesta, sărbătoarea a costat 40.000 de euro, dar primarul spune că 90% din bani sunt din sponsorizări. Vestea petrecerilor de aici a adus turişti din toată ţara.
Familia Păruş a venit de la Tulcea: „Am văzut pe Internet petrecerea de anul trecut. Ne-a plăcut şi am văzut şi pe cea de la sărbătorile de iarnă. Ne-a plăcut şi am zis: nu se poate să nu venim!”.
Pentru copii a fost amenajată o mică grădină zoologică, în care au fost aduşi de la Timişoara elefanţi, cămile, zebre şi ponei. „Este o idee foarte frumoasă, aşa, pentru toţi copiii care n-au mai văzut elefanţi sau zebre...”, spune o fată care a avut ocazia să urce pe spinarea elefantului.
Şi pentru că primarul vrea ca Peştera să aibă un aerodrom permanent, piloţii din Costineşti au oferit zboruri de agrement.
Dan Zamfir are 41 de ani şi a venit din Medgidia pentru sărbătoare. „Foarte frumos. Cu motodeltaplanul este o senzaţie deosebită. Aş recomanda-o chiar oricui să încerce”, spune bărbatul.
Primarul se laudă că nu se mai bazează de mult pe banii veniţi de la Guvern. De fapt, nici nu avea pe ce să se bazeze. Anul acesta, bugetul alocat comunei este zero.
„E multă muncă, să știți. Și toate lucrurile pot lua o fațadă frumoasă și plăcută. Dacă toată lumea muncește, normal că frața comunei se schimbă și mentalitatea oamenilor se schimbă”, spune Valentin Vrabie, primarul comunei Peștera.
Primarul spune că toţi banii cheltuiţi vin din investiţiile pe care firmele private le-au făcut în comună.
- Etichete:
- pestera jud constanta
- serbare pestera
- zoo pestera
- show aviatic pestera
- sarbatoare pestera constanta
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News