Efectul schimbărilor climatice. Lacul Comana a secat din cauza arșiței

Data publicării:
lacul comana secat

Efectele încălzirii globale sunt devastatoare și le vedem tot mai aproape de noi. Arșița a secat lacul Comana de lângă București. O mare parte din suprafața acestuia a secat, iar imaginea este dezolantă. Acolo unde în urmă cu câteva luni erau apă, pești și vegetația specifică Deltei Neajlovului, acum turiștii se izbesc de un peisaj trist, cu crăpături în pământul care cândva era fundul lacului.

Șeful Gărzii de Mediu a explicat în direct la Digi24 că lacul nu este secat într-un procent foarte mare, însă este nevoie de soluții pentru a stopa secarea în anii viitori.

„Nu este într-un procent foarte mare, dar este important să afirmăm că dacă asistăm impasibil laaceste prime efecte, ele se vor adânci de la an la an și probabil acea imagine dezolantă se va întinde într-o suprață mult mai mare. Ar trebui găsite soluții tehnice, investiții de a adapta infrastructura de retenție a lacului, astfel încât să putem asigura cantitatea suficientă de apă în sezonul rece, adaptată la pierderile crescute din sezonul cald”, a explicat Andrei Corlan.

 

Comisarul șef al Gărzii de Mediu susține că secarea lacului Comana este un efect al schimbărilor climatice.

„Cred că efectele schimbărilor climatice nu mai pot fi contestate de absolut nimeni. Ceea ce vedem acolo este o consecință a secetei. Din păcate seceta e din ce în ce mai intensă de la un an la altul și cantitatea de apă care se acumulează în sezonul rece, care ar trebui să se acumuleze în sezonul rece în cuveta Deltei Neajlovului incepe să fie din ce în ce mai insuficientă pentru a suplini evapotranspirația din sezonul estival. Mai pe înțelesul tuturor, în mod normal pe timpul iernii ar trebui să se umple balta Comana și pe timpul verii există pierderi firești din cauza căldurii. Însă, având în vedere că acum la noi iernile sunt călduroase și verile secetoase, am avut cea mai călduroasă vară anul trecut, depășită de anul ăsta, și putem spune că așa cum am început efectele schimbărilor climatice își spun cuvântul la noi în țară, afectează biodiversitatea”, susține acesta.

Comisararii Gărzii de mediu au demarat o verificare a situației din parcul natural Comana și vor trasmite un raport final către ministerul Mediului.

„Garda Națională de Mediu a demarat o verificare, dar nu este singura verificare de anul astă din Lacul Comana. Verificăm toate parcurile naturale, dar ce este important de spus este că în luna mai o delegație din partea Uniunii Europene a vizitat chiar Lacul Comana și au fost plăcut surprinși de conservarea speciei respective managementului lacului natural. Garda de Mediu desfășoară aceste acțiuni în toate cele 30 de parcuri naturale ale țării. La finalul acestui control vom trimite un raport final ministerului pentru că este evident că schimările climatice sunt o realitate în România și cred că ar trebui să căutăm soluții pentru că ce vedem acum este rezultatul politicii omului în raport cu mediul înconjurător. Și tot omul ar trebui să intervină pentru a adapta infrastructura de retenție a lacului Comana, infrastructura parcurilor naturale pentru a conserva ce mai putem conserva și pentru a atenua efectele schimbărilor climatice”, a explicat Andrei Corlan la Digi24.

Editor : Andreea Rubica

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un avion militar american s-a prăbușit cu patru bombe nucleare la bord, acum 56 de ani, în Groenlanda
Digi FM
Ce a pățit directorul Țiriac Open la prima întâlnire cu magnatul român, după ce a întârziat 20 de minute
Pro FM
Alexandru Ciucu, reacție dură după ce Alina Sorescu a spus că nu le lasă pe fiicele lor la concertele ei: „Nu...
Film Now
Lui Sean Penn i-a căzut cu tronc o tânără actriță din Republica Moldova. Săruturi în văzul lumii și plimbări...
Adevarul
Spitalul-model de provincie care a atras medici prin investițiile și facilitățile oferite. De la închidere...
Newsweek
Care pensionari iau sute de lei în plus la pensie ca ajutor de încălzire? Cum se dau banii
Digi FM
Colecție de meme-uri, după gogomănia spusă de Trump despre migranți: “Mănâncă pisici și câini, mănâncă...
Digi World
Efectele negative ale carantinei din timpul pandemiei de Covid asupra creierului adolescenţilor: "Copiii încă...
Digi Animal World
Împerecherea unor elefanți, surprinsă de un fotograf. Momentul rar i-a fascinat pe internauți
Film Now
Cum arată Fran Drescher, spumoasa bonă din "Dădaca", la 67 de ani. Zâmbetul cuceritor și licărul din privire...
UTV
(VIDEO) Dinu Maxer primeste 'fasole' in loc de desert la un restaurant de lux. Internautii l-au corectat...