DSP acuză Apa Nova că nu a informat populația: Nivelul de clor din apă, de 5 ori mai mare
Data actualizării: Data publicării:
E alocă 370 de milioane de euro pentru îmbunătățirea calității apei în România. Foto: Guliver/GettyImages
Clorul din apă de 5 ori peste limita legală în probele prelevate miercuri. Informația apare în raportul specialiştilor de la DSP Bucureşti, care spun că apa nu era bună de băut. Aceştia acuză conducerea Apa Nova că, deşi primise acest raport, nu a informat populaţia cu privire la pericole. Dar Apa Nova răspunde că nu a avut motive să transmită o astfel de informație pentru că apa a fost și este în continuare potabilă și în parametrii legali.
La 48 de ore de la izbucnirea scandalului cu apă contaminată, în care autorităţile s-au contrazis în declaraţii, vorbim de Ministerul Sănătăţii şi de Apa Nova, apare într-un raport al DSP Bucureşti, transmis vineri, faptul că apa nu era bună de băut.
Mai exact, raportul DSP arată că, în una dintre cele patru probe luate din puncte diferite din Capitală, nivelul de clor era şi de 5 ori mai mare decât cel admis. Cifrele sunt alarmante, cea mai mare valoare înregistrată este de 2,73 mg/litru, în condiţiile în care concentraţia maximă admisă este de 0,5 mg/litru.
La baza acestui raport a stat de altfel şi recomandarea Sorinei Pintea, un sfat pe care ministrul Sănătăţii l-a dat locuitorilor din sectoarele 5 si 6 ale Capitalei, încă de la începutul acestui scandal, acela de a nu folosi apa de la robinet, nici la băut, gătit, ori la igiena personală.
Specialistii DSP spun ca Apa Nova trebuia să informeze corect populația, de la bun început. Contactat de Digi24, directorul Apa Nova a spus că va veni cu precizări în scurt timp.
Scandalul a pornit de la o poluare cu amoniu pe râul Argeş, ce ar fi avut loc acum patru zile, pe care Administraţia Apelor Române nu a anunţat-o. Și, tot atunci, mai mulți locuitori ai Capitalei începuseră să posteze pe rețelele de socializare faptul că apa de la robinet avea miros și gust ciudat.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.