Director RATB: Vom instala aer condiţionat în 150 de autobuze

Data publicării:
autobuz 168 ratb - ratb.ro

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că din cele aproximativ 1.000 de autobuze pe care le deţine Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), doar jumătate sunt dotate cu aer condiţionat, iar în unele nu funcţionează, dar speră că această vară va fi "ultima vară în care în Bucureşti nu se poate circula civilizat", reamintind că municipalitatea se află în procedură de licitaţie pentru achiziţionarea de autobuze, tramvaie şi troleibuze noi, "ultramoderne". Directorul RATB, Adrian Mihail, a precizat că va fi instalat aer condiţionat în 150 de autobuze şi că regia pregăteşte documentaţia pentru instalarea aerului condiţionat şi în tramvaie şi troleibuze.

"Sper din suflet că este ultima vară în care în Bucureşti nu se poate circula civilizat. Din cele 1.000 de autobuze, doar jumătate au aer condiţionat. Sunt autobuze vechi de 10 ani, iar noi, în această perioadă, suntem în plină procedură de licitaţie pentru cumpărarea a 400 de autobuze, 100 de tramvaie şi 100 de troleibuze, toate ultramoderne şi dotate cu aer condiţionat. Îmi pare rău că bucureştenii trebuie să treacă prin acest calvar. Această achiziţie trebuia făcută cu ani în urmă, dar e bine că o facem şi acum, în acest mandat", a declarat Gabriela Firea în cadrul comandamentului de combatere a efectelor caniculei, organizat la Primăria Capitalei, notează News.ro.

La rândul său, directorul RATB, Adrian Mihail, a spus că regia a primit fonduri pentru instalarea aparatelor de aer condiţionat în 150 de autobuze, procedura de validare urmând să se încheie săptămâna viitoare.

De asemenea, regia pregăteşte documentaţia pentru instalarea aparatelor de aer condiţionat şi în tramvaie şi troleibuze.

"De la 1 august, a fost majorat parcul circulant cu 55 de vehicule. În perioada de weekend avem organizat cu Apa Nova acţiunile noastre cu controlorii şi echipele lor pe liniile cele mai aglomerate, de a oferi cetăţenilor apă în staţii şi în mijloacele de transport", a adăugat directorul RATB.

Directorul general adjunct al Apa Nova, Epsică Chiru, a spus că, pe lângă distribuţia apei pentru călători în mijloacele de transport în comun şi în staţiile acestora, au fost luate şi alte măsuri, precum funcţionarea permanentă a fântânilor ornamentale până la terminarea codului de caniculă şi asigurarea că cişmelele funcţionează fără probleme.

De asemenea, a mai spus el, a fost prelungit programul laboratoarelor care fac analiză de apă potabilă.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat Poliţiei municipale şi poliţiilor de sectoare să facă controale în pieţe pentru a se asigura că marfa este depozitată în condiţii bune şi nu în soare, dar şi să ia măsuri în cazul persoanelor fără adăpost care cerşesc.

"În continuare sunt persoane fără adăpost care dorm pe străzi. Vă rog să luaţi măsuri să nu existe persoane fără adăpost care dorm pe unde nimeresc, pentru că este un pericol foarte mare, sunt temperaturi ridicate. Avem centre sociale în care aceste persoane trebuie duse. Rog poliţia municipală şi poliţiile de sector să sesize orice cetăţean care este în această situaţie şi să ia măsuri în situaţia părinţilor iresponsabili care ies la cerşit cu copiii. Am văzut în intersecţii, pe caniculă, părinţi cu copii la cerşit. Sesizaţi autorităţile competente", s-a adresat primarul reprezentanţilor poliţiei.

De asemenea, edilul le-a spus operatorilor de salubritate să ia măsuri în ceea ce priveşte deşeurile menajere, astfel încât să nu existe saci de gunoi lăsaţi afară, în soare, lucru care ar putea avea efecte negative atât asupra mediului, cât şi asupra sănătăţii oamenilor.

Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, în ultimele 48 de ore, aproape 3.000 de apeluri au fost înregistrate la serviciul de Ambulanţă, 1.482 dintre ele fiind urgenţe de cod roşu şi cod galben. Dintre cele 322 de cazuri urgente din locurile publice, peste 100 au fost cazuri de leşin.

"De la ASSMB, am primit undă verde ca persoanele fără adăpost să fie preluate de ambulanţe şi să fie duse la spitalele primăriei. Sunt persoane care nu doresc să fie duse la spital, dar vom încerca să le convingem să nu rămână în soare", a mai spus Alis Grasu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...