De azi puteţi călători gratuit cu trenul în Europa. Principala condiţie

Data actualizării: Data publicării:
calatorii trenul

Călătorii gratuite pentru tineri în Uniunea Europeană. Un proiect propus de un europarlamentar român e de azi cadou pentru cei care împlinesc majoratul. Tinerii pot merge gratis cu trenul, oriunde în Uniunea Europeană, în limita a 500 de euro şi a patru ţări, la alegere. Programul a fost ideea europarlamentarului român Siegfried Mureşan.

Tinerii care au împlinit sau vor împlini 18 ani, până pe 1 iunie, pot primi un permis de călătorie, în valoare de 510 euro. Numărul acestora e însă limitat.

Siegfried Mureşan, europarlamentar: „Avem pentru acest proiect alocate 12 milioane de euro, din care evaluăm că vom achiziţiona şi oferi în prima etapă chiar aproximativ 30.000 de bilete tinerilor, în România vor fi probabil între 1.000 şi 2.000 de tineri care vor beneficia”.

Mai mult de jumătate de milion de copii s-au născut în anul 2000 în Italia şi mulţi dintre ei se încadrează în cerințele acestei inițiative.

170 de mii de kilometri de cale ferată sunt incluși în permisul de călătorie, dar traseul trebuie bine calculat. Există o limită de patru ţări, iar biletele de tren sunt valabile 30 de zile.

Paola Dubini, profesor de Management la Universitatea Bocconi Milano: „Stimulează curiozitatea individuală și este frumos pentru că se concentrează pe persoane care abia au ajuns la vârsta maturității. Cu cât se descoperă țări și lucruri noi, cu atât se prețuiește specificul și frumusețea propriei țări.”

Tinerii interesaţi trebuie să se înscrie pe site-ul UE în perioada 12 iunie-26 iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei